Deși este suspendat din funcție, Preasfințitul Petroniu a oficiat un botez la o biserică din Protopopiatul Jibou

Navo cover cover cover

Suspendat din funcție pe data de 5 decembrie de către Sinodul Mitropolitan, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Petroniu pare că nu respectă decizia celor din conducerea Bisericii Ortodoxe. Așa se face că la finele săptămânii trecute, Episcopul Petroniu a fost surprins în timp ce oficia un serviciu religios de botez.

Salajul liber Pub

Totul s-a întâmplat la o biserică ortodoxă din Protopopiatul Jibou. Reamintim că Episcopul Petroniu a fost suspendat pe data de 5 decembrie, iar după Revelion, Mitropolitul Andrei a cerut inclusiv ca acesta să nu mai fie pomenit în slujbele religioase.

Ba mai mult, acesta încă locuiește în sediul Episcopiei Sălajului de unde își manifestă influența asupra preoților care încă îl ascultă, asta deoarece există și un grup de preoți care sunt de partea celor care doresc schimbarea conducerii.

Astfel, în urma scandalului din Episcopia Sălajului  ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului au luat act de cererea de suspendare din funcția de Episcop al Sălajului a Preasfințitului Părinte Petroniu și a hotărât ca Episcopia Sălajului să fie suplinită, până la soluționarea problemelor ivite, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

„În cadrul acestei întruniri, Sinodul mitropolitan a luat act de cererea de suspendare din funcția de Episcop al Sălajului a Preasfințitului Părinte Petroniu și a hotărât ca Episcopia Sălajului să fie suplinită, până la soluționarea problemelor ivite, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.”, arată un comunicat de presă al Mitropoliei Clujului.

Reamintim că Episcopul Petroniu este acuzat de avocatul Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției că a strâns o avere uriașă în județul Sălaj, cât și în Mureș și Cluj. Acesta este acuzat că deține pe numele său o mulțime de imobile, tereneuri, case și apartamente, dar și o adevărată avere în bani, cu ajutorul cărora a călătorit în destinații exotice.

Episcopul mai este acuzat de angajări fictive, diferite afaceri cu obiecte bisericești, în special cu antimisul și cu cărțile scrise de acesta, dar și de faptul că deține o firmă de vânzări auto.

Episcopul a mai fost implicat și într-un scandal ce prevedea executarea silită a unei persoane în vârstă, după ce a acordat bani împrumut cu garanție imobiliară.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.