Cu căruța la școală. Povestea copiilor izolați dintr-un sat al Sălajului: fără electricitate, internet sau jucării

Aproape șapte kilometri străbat zi de zi, dimineață de dimineață, în căruță, Roxana și Andreea Butican pentru a ajunge la drumul principal de unde sunt preluate de un microbuz școlar pentru a ajunge la școală.

Nu au electricitate, doar un panou solar montat de oamenii cu suflet mare în urmă cu câțiva ani, cu ajutorul căruia mai reușesc să-și aprindă seara lumina în casă.

Roxana este clasa a VI-a, iar Andreea este clasa I și învață să ajungă oameni mari la Școala Gimnazială Ileanda. Destinul a fost însă dur cu ele. Locuiesc în cătunul Măleni, acolo unde pe vremuri trăiau sute de suflete, iar astăzi mai există doar un fum, al casei unde locuiesc alături de tatăl lor și mama. Bunica lor s-a prăpădit în această vară.

În loc de jucării, Roxana și Andreea aleargă pădurile, iar în loc de internet se mulțumesc cu liniștea apăsătoare a naturii.

Pentru a ajunge la școală merg cu căruța trasă de cai. Le duce tatăl lor dimineața, și tot el le preia la întoarcere. De mult ori însă nu au mai ajuns la școală pentru că drumul de câmp este răum, iar dacă plouă sau ninge nu mai au nicio șansă să ajungă la școală.

Tatăl lor, Marcel Butincan este om al locului. A vrut să se mute cândva din Măleni, însă soarta l-a ținut în sat. Acum se ocupă cu ce mai are pe lângă gospodărie. Crește animale, porci și capre din care mai câștigă un leu, dar muncește și câmpul.

Apă potabilă nu au, astfel că merg săptămânal cu căruța în centrul comunal de unde își duc bidoane pline pentru a le ajunge cât mai multe zile.

„Pe Roxi și Andreea le duc în fiecare dimineață la microbuz, aici la drumul principal. De multe ori nu l-au mai prins că a fost drumul rău, a nins sau a plouat. Nu a fost așa tot timpul, cândva satul era mare”, ne mărturisește Marcel Butican.

Dorința ultimilor săteni din Măleni este doar să aibă un drum mai bun de acces în sat pentru a-și putea duce copiii la școală.