Cine este tânăra care a cumpărat fabrica Armătura Zalău pentru a o demola și a construi un mall și blocuri
Grupul Rompetrol a cedat integral părțile sociale ale producătorului de elemente de robinetărie industrială Rominserv Valves IAIFO, fosta fabrică Armătura Zalău, înființată în 1969, unei firme controlate și conduse de deținătoarea titlului Miss România 2003, designerul de modă Filomena Patricia Chifor din Satu Mare, relevă un document oficial analizat de Profit.ro.
Filomena Patricia Chifor are 35 de ani și este cunoscută ca designer vestimentar, precum și pentru câștigarea în 2003 a titlului de Miss România, care i-a permis să participe la concursul Miss World din China. De asemenea, potrivit IMDb, are în palmares apariția în filmul de acțiune Attack Force din 2006 cu Steven Seagal, produs și filmat în România, la Castel Film. În 2014, Filomena Patricia Chifor s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară (PMP) al fostului președinte Traian Băsescu. În același an, fostul ministru al Turismului Elena Udrea a purtat la sărbătoarea „Sâmbra Oilor” din Satu Mare un sacou realizat de Chifor.
Fabrica Armătura din Zalău se demolează în totalitate, în locul său urmând a fi realziat un nou mall, un hotel, un centru SPA, blocuri de locuințe, dar și un KFC Drive.
Lucrările de demolare sunt avansate, iar termenul limită pentru finalizarea investițiilor este anul 2025.
O fabrica de tricotaje ori o tesatorie era mai potrivita conf, CV ului dar si mai mult patriotiotism !
Adrian, această „antreprenoare” nu este altceva decât o păpușă. Păpușării sunt alții, dintre cei care țin cu orice preț că România să fie doar piata de desfacere. Necazul este că și cei care conduc țara sunt tot niște păpuși, dar cu chipuri hidoase.