Strat de zăpadă RECORD pe Măgura Priei – aproape un metru măsura ieri zăpada la cota 800

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Pasionații de meteorologie de la pagina de facebook Severe Weather Alert – Salaj s-au deplasat ieri pe vârful Măgura Priei pentru a măsura stradul de zăpadă, după ce au preconizat ninsori puternice pe cel mai înalt vârf din județ.

Salajul liber Pub

Pasionații au reușit să urce până la cota 800, din cei 996 de metri câți măsoară Măgura Priei, iar din măsurătorile din teren s-a adeverit faptul că stratul de zăpadă la 800 de metri altitudine măsura 77 de centimetri. Aceștia susțin că la altitudinea maximă stratul de zăpadă ajunge la aproape un metru – 85 centimetri, dar nu au mai putut înainta. Aceștia susțin că stratul de zăpadă de 85 de centimetri este un record al ultimilor zece ani.

„Astăzi am decis sa fac o ieșire pe teren în zona Magura Priei, am parcat mașina la cota 600 metri pe drumul dintre Cizer și Vânători, iar de acolo însoțit de un prieten am pornit pe jos în încercarea de a cucerii Vârful înzăpezit al Magurii, dar și de a vedea realitatea din teren și automat, verificarea și confirmarea a ceea ce spuneam în prognozele de zilele trecute, lângă drum stratul de zăpadă avea cam 35 cm dar mergând pe drumul dinspre scena stratul creștea văzând cu ochii, am reușit sa ajungem pana la cota 800 de metri, unde stratul de zăpadă atingea 77 de cm, iar peisajul era de basm, dar din păcate traseul nostru s-a oprit aici din cauza ca înaintarea prin stratul de zăpadă era foarte dificila. Sunt convins ca la cota 996 metri s-au depășit 85 de cm, un strat record pentru ultimii 10 ani cel puțin în jud Sălaj”, spun pasionații.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.