Un tânăr braconier, prins de jandarmi pe Someș

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

La sfârșitul săptămânii trecute, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la regimul piscicol, jandarmii sălăjeni, împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sălaj, au desfășurat mai multe controale pe cursul râului Someș.

Salajul liber Pub

Sâmbătă, 16.01, în jurul orei 17.00, un bărbat de 32 de ani a fost depistat, în apropierea localității Ciocmani, în timp ce pescuia prin metoda interzisă numită „greblare”.

În cauză, jandarmii au întocmit de acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 64, lit. „j”, din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.

Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte găsită a fost eliberată în habitatul natural.

Actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.