VIDEO. Un director din Sălaj și-a dat public DEMISIA din funcție din cauza primarului care pune presiuni politice: „în 2028 am nevoie de omul meu…”

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Cosmin Ardelean, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Agrij, și-a anunțat astăzi, 7 octombrie, demisia din funcție, în cadrul ședinței la care au participat directorii unităților de învățământ din județul Sălaj. Ardelean spune că gestul său reprezintă o formă de protest față de ceea ce el consideră a fi presiuni și ingerințe politice în sistemul de educație. Demisia a fost anunțată public, în fața directorilor din județ, reuniți la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj pentru o ședință privind starea învățământului. De precizat că Ardelean ocupa funcția după ce a promovat un concurs.

Salajul liber Pub

La momentul în care și-a prezentat demisia au fost prezenți inspectorul școlar general Gheorghe Bancea, inspectorii școlari generali adjuncți, prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Adrian Crișan, precum și primarul municipiului Zalău, Florin Florian.

Cosmin Ardelean și-a motivat decizia prin faptul că, spune el, asupra conducerii școlii au existat presiuni din partea factorului politic local. În discursul său, directorul a făcut referire directă la primarul comunei Agrij – PNL – despre care afirmă că i-ar fi spus că, din punct de vedere profesional, nu are ce să îi reproșeze, însă pentru viitor ar avea nevoie de „un om” care să îl sprijine.

„Noi avem și o față nevăzută despre care toți știu, dar nu vorbesc. Este vorba de ingerințele politice în sistemul de educație”, a spus Cosmin Ardelean în fața colegilor săi.

Directorul a povestit că în 2020 a refuzat detașarea pe o funcție de conducere, tocmai pentru a nu crea o anumită imagine în comunitate, alegând ulterior să participe la concursul pentru ocuparea funcției, în 2021.

„Am făcut apoi lucruri frumoase, zic eu, într-o școală mică, cu suflet mare, alături de colegi minunați. Însă se pare că a fost o problemă”, a declarat acesta.

Potrivit lui Ardelean, discuția cu factorul politic local a fost una directă. „Mie personal factorul politic local (n.r. – primarul Ștefan Berar) mi-a spus în față că nu are ce să îmi reproșeze din punct de vedere profesional, dar în 2028 are nevoie de un om care să fie lângă el să îl sprijine”, a afirmat directorul.

Ardelean spune că funcția de director nu a reprezentat niciodată pentru el un scop în sine, ci un instrument prin care putea face mai multe pentru comunitate.

„Niciodată nu am văzut funcțiile de conducere ca pe un scop, ci ca pe o pârghie prin care putem face mai mult sau mai bine pentru comunitate”, a spus acesta.

În finalul discursului, Cosmin Ardelean și-a anunțat demisia și a precizat că o va depune la secretariat.

„Ca formă de protest și pentru a atrage atenția cu privire la astfel de practici îmi prezint demisia din funcția de director și o voi depune la secretariat. Sper ca acest lucru să fie un semnal de alarmă să nu mai avem astfel de practici la nivelul județului”, a transmis directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Agrij.

Demisia vine în contextul în care, la nivelul sistemului de educație, sunt organizate concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere, iar Cosmin Ardelean a ales să își facă publică poziția în fața conducerii Inspectoratului Școlar Județean și a directorilor de școli din Sălaj.


PRINCIPALELE REALIZĂRI ale lui Cosmin Ardelean ÎN PERIOADA 2022–2026 la Școala Gimnazială nr 1 Agrij

– Creșterea rezultatelor la Evaluarea Națională și îmbunătățirea poziției școlii în clasamentul județean: de la locul 93 (top 10 negativ) în 2022 la locul 57 (mijlocul clasamentului) în 2026 și peste 2100 de locuri la nivel national.
– Transformarea claselor simultane în clase de sine stătătoare, atât la primar, cât și la gimnaziu, pentru creșterea calității educației.
– Implementarea unui sistem de supraveghere video, pentru creșterea siguranței în școală.
– Obținerea unui mediator școlar, pentru sprijinirea elevilor și reducerea riscului de absenteism și abandon.
– Obținerea și implementarea programului „Masă sănătoasă”, cu beneficii directe elevi.
– Implicarea în proiectului PNRR de dotare și digitalizare.
– Digitalizarea școlii și dezvoltarea infrastructurii IT și Wi-Fi.
– Azi scoala este autorizata ISU nr. 36/26/SU-SJ din 04.07.2026.
– Aplicarea pentru programul PRIMII, proiect cu o valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei, destinat dezvoltării învățământului primar.
– Realizarea unei săli de gimnastică în care elevii să își desfășoare activitățile la ora de educație fizica și sport în sezonul rece
– Modernizarea bazei sportive exterioare etc.
– Dar poate cel mai important, respect fata de beneficiarul primar al educației, fata de comunitate și nu foarte respect ci corectitudine!

„Toate acestea au fost realizate cu sprijinul colegilor, cărora le mulțumesc, fără ei nimic nu era posibil”, spune Cosmin Ardelean.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.