VEȘTI BUNE. După săptămâni de luptă, tânărul motociclist rănit în accidentul din Ileanda și-a revenit. Părinții mulțumesc medicilor

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Vești bune la aproape trei luni de la accidentul grav produs în apropiere de Perii Vadului, comuna Ileanda. Tânărul de 20 de ani din comuna Lozna, rănit grav în urma impactului dintre motocicleta pe care o conducea și un autoturism, și-a revenit și este bine, potrivit unui mesaj transmis de părinții acestuia pe rețelele de socializare. Familia le mulțumește tuturor celor care s-au rugat pentru tânăr, au transmis gânduri bune și au fost alături de ei în această perioadă dificilă.

Salajul liber Pub

Un mesaj special de mulțumire este adresat medicilor și cadrelor medicale care au intervenit și au contribuit la salvarea vieții tânărului. Părinții acestuia le sunt recunoscători celor care au făcut posibil ca, după o perioadă grea, fiul lor să fie din nou bine.

Accidentul s-a produs în 28 iunie, pe DN1C, în afara localității Perii Vadului. Potrivit primelor verificări ale polițiștilor, motociclistul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion, iar la revenirea pe banda de circulație a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 30 de ani din Zalău.

În urma impactului, tânărul a suferit leziuni și a fost preluat de elicopterul SMURD, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Acum, la final de septembrie, familia poate transmite vestea pe care a așteptat-o aproape trei luni: tânărul a trecut peste perioada critică, și-a revenit, iar părinții le mulțumesc tuturor celor care nu au încetat să spere alături de ei.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.