Povestea din spatele Festivalului Tradițional ,,Someș, pe marginea ta” din Jibou

cover Crucea Rosie

A fost odată și încă mai este… A fost odată, într-un ținut cu dealuri domoale, cu frunze arămii și seri în care vântul parcă știa povești, o cetate numită Jibou. Și, în cetatea aceasta, într-o bună zi, s-au întâlnit cinci Cosânzene și Zmeul-Zmeilor. No! Să nu vă-nchipuiți niște Cosânzene cu rochii de mătase și coroane de aur. Ale noastre erau altfel: cu mânecile suflecate, cu mintea plină de gânduri și cu „Lasă că facem noi!” la tot pasul.

Salajul liber Pub

Iar Zmeul-Zmeilor era unul singur, dar tare voinic. Avea un glas hotărât și un dar mare: când lucrurile păreau grele, zicea simplu: „No, hai! C-om face! Doamne-ajută!” Și așa, dintr-o vorbă, dintr-un gând și un pic de curaj, s-a născut o poveste. O poveste care poartă numele „Someș, pe marginea ta!”.

La început, nimeni nu știa cât de departe va ajunge. Era doar un gând frumos și-un dor de a face ceva pentru oameni. Dar, cum se întâmplă în toate poveștile bune, gândul a prins rădăcină și, iată, au trecut doi ani. Festivalul a crescut oleacă. Nu cât un Făt-Frumos peste noapte, ci așe, pe-ndelete, cum cresc lucrurile care au strop de rost.

A crescut cu fiecare om care a venit, cu un zâmbet, cu un cântec, cu o amintire. Iar acum, povestea se scrie din nou, pentru că „Someș, pe marginea ta!” a ajuns la cea de-a doua ediție.

Cele cinci Cosânzene sunt iar la treabă. Una aleargă într-o parte, alta în cealaltă. Una se gândește la ce lipsește, alta la ce mai trebuie pus la punct, iar Zmeul-Zmeilor, cu ochii pe toate, zice:

„No, fetelor, hai să le facem să fie bine!” Și ele râd, că știu că în spatele fiecărui „hai” se află multe ceasuri de muncă, multe drumuri, multe griji și mult suflet.

Că așa se fac poveștile adevărate: nu cu baghete magice, ci cu oameni care pun umărul, cu oameni care cred, cu oameni care nu se lasă. Și poate că cea mai mare magie a acestei povești este că, pentru câteva zile, oamenii uită de grabă.

Se întâlnesc, stau la povești, râd, joacă, se bucură, își văd prietenii și își lasă sufletul să se odihnească. Tihnă sufletului, cum ar zice badea din sat.

Că prea alergăm cu toții prin lume și uităm să ne bucurăm de ce avem. Iar cele cinci Cosânzene și Zmeul-Zmeilor au învățat un lucru tare simplu: „Fă Rai din ce ai!”

Nu aștepta împărății. Nu aștepta vremuri perfecte. Ia oamenii pe care îi ai, locul în care trăiești, un gând bun și un pic de curaj și fă din toate acestea o sărbătoare. Așa s-a născut festivalul, așa a crescut și așa merge mai departe.

De aceea, oameni buni, vă așteptăm! Luați-vă pruncii de mână, chemați-vă prietenii, spuneți-le și vecinilor – că doar nu-l ținem secret!

Veniți la „Someș, pe marginea ta!”, ediția a II-a! Veniți să ne vedem, veniți să râdem, veniți să ascultăm, veniți să ne bucurăm de toamnă și de oamenii faini din jurul nostru. Veniți pentru cântec, pentru o întâlnire, pentru o amintire. Veniți pentru un strop de rost și tihnă a sufletului.

Și, dacă printre oameni vedeți cinci Cosânzene alergând de colo-colo și un Zmeu al Zmeilor care pare că știe de toate, să nu vă speriați. Ei sunt de-ai noștri.

Și, dacă Zmeul întreabă: „Ne-am adunat?” Să răspundeți: „Ne-am adunat!”

Că basmul continuă și anul acesta, iar povestea se scrie împreună cu voi! Doamne-ajută și hai la Festival!

Că viața-i scurtă și toamna-i faină, iar când avem oameni dragi aproape, putem, cu puțin, să facem Rai din ce avem!

Autorul: Asociația Cultural-Educativă ,,Someșul” Jibou

Personaje de basm:

Zmeul-Zmeilor, Anghel Dușcaș.

Cosânzenele: Nagy Roxana Diana, Rus Anda, Ioana Ecaterina Petruț, Doina Dușcaș și Adela Lică.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.