AȘA DA! Ambulanțe noi la Jibou și Cehu Silvaniei. Parcul auto din Zalău, complet nou

cover Crucea Rosie

Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj a primit, în total, 14 ambulanțe noi, într-un important proces de modernizare a parcului auto. Dintre acestea, 12 sunt ambulanțe de tip B2, iar două sunt de tip C2, cu medic. Noile autospeciale au fost repartizate către stațiile de ambulanță din județ, în funcție de necesitățile și zona teritorială acoperită. Astfel, ambulanțe noi au ajuns la Stația Jibou, la Cehu Silvaniei, dar și la Șimleu Silvaniei și Stația Crasna.

Salajul liber Pub

O atenție deosebită a fost acordată zonei Jibou, având în vedere raza teritorială extinsă pe care o deservește stația de ambulanță. Două ambulanțe noi au fost repartizate la Jibou, iar una a ajuns la Cehu Silvaniei.

Cele mai recente două autospeciale au fost oferite chiar în această săptămână, fiind repartizate de directorul Raul Dragoș către Stația de Ambulanță Jibou și Substația Cehu Silvaniei.

În urma investițiilor și a noilor repartizări, întreg parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță din Zalău este nou, ceea ce reprezintă un pas important pentru creșterea capacității de intervenție și pentru asigurarea unor servicii medicale de urgență mai eficiente în întreg județul Sălaj.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.