Caz ȘOCANT în Sălaj. Un tâlhar a fost condamnat la închisoare după ce a intrat mascat peste o bătrânică, a strangulat-o cu un cablu și i-a furat 778 de lei

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un caz de o violență extremă petrecut în județul Sălaj s-a încheiat cu o condamnare definitivă. Bărbatul care a pătruns mascat în locuința unei femei în vârstă de 75 de ani, pe care a agresat-o și a jefuit-o, va executa 4 ani de închisoare în regim de detenție. Judecătoria Zalău a informat că sentința penală pronunțată în data de 24 aprilie 2026 a rămas definitivă în 25 iunie 2026, după respingerea apelului formulat de inculpat. În consecință, instanța a emis mandatul de executare a pedepsei.

Salajul liber Pub

Potrivit hotărârii, în seara zilei de 21 noiembrie 2025, inculpatul, având fața acoperită și având asupra sa un cablu, a pătruns fără drept în locuința unei femei de 75 de ani, care locuia singură și se afla într-o stare de vădită vulnerabilitate fizică. Acesta i-a înfășurat cablul în jurul gâtului, i-a aplicat lovituri repetate în zona feței și i-a sustras suma de 778 de lei și un telefon mobil.

Instanța a reținut că victima a suferit un traumatism cranio-facial și alte leziuni care au necesitat 26-28 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, judecătorii au subliniat că valoarea bunurilor sustrase nu diminuează gravitatea faptelor, având în vedere violențele exercitate asupra unei persoane în vârstă și vulnerabile.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere caracterul organizat al acțiunii, faptul că infracțiunea a fost comisă pe timp de noapte, prin violarea domiciliului, cu fața acoperită și prin exploatarea deliberată a vulnerabilității persoanei vătămate. De asemenea, au fost avute în vedere antecedentele penale din minorat ale inculpatului, dar și faptul că acesta a recunoscut integral fapta, și-a exprimat regretul și a recuperat prejudiciul material.

Pe lângă pedeapsa de 4 ani de închisoare, inculpatului i-a fost interzis, pentru o perioadă de 3 ani, dreptul de a fi ales și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Totodată, acesta nu va avea voie să comunice cu persoana vătămată și nici să se apropie la mai puțin de 100 de metri de aceasta ori de locuința sa.

Instanța l-a obligat să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de daune morale, 745,82 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum și cheltuielile judiciare stabilite în cauză. Totodată, s-a dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al condamnatului în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.