Pompierii voluntari din Marca, campioni județeni! Au câștigat toate probele și visează la faza națională

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Marca a obținut o performanță remarcabilă la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, reușind să se claseze pe locul I la general și să domine toate probele competiției.

Salajul liber Pub

Rezultatul vine ca o confirmare a muncii, efortului și dedicării membrilor echipei, care au reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la toate probele principale ale concursului.

Astfel, SVSU Marca a obținut:

Locul I la clasamentul general;
Locul I la proba „Pista cu obstacole”;
Locul I la proba „Ștafeta 4×100 metri”;
Locul I la proba „Dispozitivul de intervenție”.

Performanțele individuale au fost la fel de impresionante. La proba individuală „Pista cu obstacole”, pompierii voluntari din Marca au ocupat toate cele trei locuri de pe podium:

Locul I – Ionuț Lontea;
Locul II – Alexandru Neaga;
Locul III – Marius Ardelean.

Reprezentanții serviciului au transmis mulțumiri tuturor celor care le-au fost alături și i-au susținut pe parcursul competiției, precum și celor care au imortalizat momentele importante prin fotografii și filmări.

Succesul de la faza județeană reprezintă însă doar începutul. Urmează o perioadă intensă de pregătire înaintea fazei interjudețene, programată în luna iulie. Obiectivul echipei este unul ambițios: câștigarea competiției și calificarea, pentru prima dată în istoria serviciului, la faza națională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

Prin rezultatele obținute, SVSU Marca demonstrează încă o dată că profesionalismul, disciplina și spiritul de echipă pot transforma un serviciu voluntar într-un adevărat ambasador al comunității pe care o reprezintă.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.