Judecătorul s-a pronunțat în cazul tânărului care a înjunghiat un pastor în Zalău. Agresorul va fi internat la psihiatrie în Ștei, după ce expertiza psihiatrică a indicat că prezintă o stare de pericol

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj s-a pronunțat ieri, 3 iunie, în primă fază, în dosarul tânărului care a înjunghiat un pastor din Zalău. Instanța a decis revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu internarea medicală provizorie a inculpatului într-o unitate psihiatrică specializată. Măsura a fost dispusă în baza concluziilor expertizei medico-legale psihiatrice, care a indicat existența unei stări de pericol. Inculpatul va fi internat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei până la însănătoșire sau până la ameliorarea stării care a determinat luarea acestei măsuri.

Salajul liber Pub

Aceasta este o primă soluție dată de magistrații Tribunalului Sălaj în acest dosar care a șocat opinia publică. Urmează și judecata pe fond a cauzei.

Remus O. are 30 de ani și este din Sălățig. Pe data de 10 mai acesta s-a făcut vinovat de faptul că a înjunghiat un pastor în propria casă din Zalău. Atacatorul a fugit de la locul faptei, dar a fost prins în timp foarte scurt de polițiști.  Din fericire, starea de sănătate a pastorului este stabilă, iar acesta a fost externat la scurt timp după faptă.


Reamintim că la data de 10 mai, în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați prin apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat din municipiul Zalău, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a pătruns cu forța într-un imobil de pe o stradă din municipiul Zalău și a agresat fizic o persoană.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, care, în urma primelor verificări, au stabilit că un bărbat ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat de 76 de ani, pe care l-ar fi agresat fizic folosind un obiect ascuțit.

După comiterea faptei, persoana a părăsit locul incidentului, deplasându-se cu un autoturism într-o direcție necunoscută.

Bărbatul de 76 de ani a suferit leziuni fizice, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

La scurt timp după producerea evenimentului, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată la domiciliul său din localitatea Sălațig, fiind vorba despre un bărbat de 30 de ani.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.