APELUL DISPERAT al unei mame din Zalău. Plecat în Olanda, copilul său nu mai poate fi contactat de peste patru zile

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Dan Nicolae Chiș, un tânăr de 20 de ani din Zalău – cartierul Ortelec – este de negăsit, după ce a plecat la muncă în Olanda, iar familia nu îl mai poate contacta. Mama sa, Simona, ne mărturisește că niciodată nu a avut astfel de probleme în a-și contacta fiul și că oriunde a fost plecat, pentru că a mai mers peste hotare, tot timpul a dat un semn. De această dată, de luni, 25 mai, nu și-a mai auzit fiul și nicio veste despre acesta.

Salajul liber Pub

Familia s-a adresat și Poliției Municipiului Zalău care ne-a confirmat că băiatul este dispărut. „Dan Chiș, în vârstă de 20 de ani, este dat dispărut de către familie. Dispariția a fost anunțată ieri, 28 mai.”, ne-a transmis ofițerul Beatrice Milonean, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Dan Chiș a plecat din Ortelec la muncă în Olanda alături de doi cunoscuți. Acesta a plecat pe data de 23 mai, sâmbătă. Atât sâmbătă, cât și duminică, 24 mai, acesta a vorbit cu familia. Și luni seara, pe 25 mai, tânărul a avut un dialog cu mama sa anunțând că a ajuns la Amsterdam.

„Am vorbit cu el și în 24 și în 25, luni seara. Era în Amsterdam. A plecat sâmbătă de acasă la muncă la un abator. Așa a spus el. A mai fost plecat, dar tot timpul vorbeam. Nu s-a mai întâmplat ca atât timp să nu dea un semn. Îl sunăm și are telefonul închis. A mai pățit odată așa ceva probleme cu telefonul, dar a luat telefonul unui cunoscut și ne-a anunțat. Acum nu știm nimic de atâtea zile”, ne-a spus mama băiatului.

Oricine poate ajuta familia cu informații despre băiat este rugat să anunțe Poliția, familia sau să sune la 112.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.