Exploatările ilegale de agregate minerale din cursurile de apă, sancționate de inspectorii ABA Someș-Tisa

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

În perioada 7 aprilie – 15 mai, o parte din activitatea inspectorilor Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa a vizat controalele tematice pe linie de gospodărire a apelor la operatorii/agenții economici care desfășoară activități de extragere și prelucrare a agregatelor minerale.

Salajul liber Pub

În cadrul acestei campanii, inspectorii de specialitate au efectuat 80 de controale. Ca urmare a verificărilor și a neconformităților constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 425.000 lei. Până la momentul actual, nouă dintre amenzile aplicate au fost achitate, nefiind înregistrate contestații.

Deficiențele constatate în activitatea agentilor economici sancționați vizează exploatarea agregatelor minerale în afara perimetrului autorizat, nerespectarea prevederilor actelor de reglementare din domeniul apelor sau efectuarea lucrărilor fără a deține acte de reglementare, depozite de agregate minerale pe malurile cursurilor de apă și nerespectarea măsurilor dispuse anterior.

Reamintim cetățenilor că este disponibilă platforma națională www.inspectorulbalastierelor.ro – harta publică digitală care permite vizualizarea perimetrelor autorizate și furnizează informații esențiale precum titularul autorizației, localizarea, suprafața și perioada de valabilitate.

Platforma reprezintă prima etapă din „Radarul Balastierelor” – un sistem mai amplu care va introduce trasabilitatea completă a agregatelor și monitorizarea în timp real.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.