FOTO. Poliția a descins pe Valea Someșului, în zona Ileanda – Poiana Blenchii. 19 persoane, duse la secție

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

La data de 23 aprilie, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Sălaj, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza de competență a Secției 4 Poliție Rurală Ileanda. Acțiunea a avut ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor comise cu violență în mediul stradal, prevenirea accidentelor rutiere, combaterea criminalității economice, precum și protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor și a proprietății publice și private, inclusiv respectarea normelor legale privind deținerea animalelor.

Salajul liber Pub

Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, fiind implicați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Secției 4 Poliție Rurală Ileanda, Poliției Orașului Jibou, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, precum și ai Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 175 de persoane, dintre care 19 au fost conduse la sediul poliției pentru clarificarea unor aspecte sau continuarea cercetărilor.

Pe linie rutieră, polițiștii au oprit pentru control peste 100 de autovehicule, iar 55 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest sau DrugTest.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au verificat 10 deținători de animale, iar cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică au efectuat controale la 2 societăți comerciale, reprezentanții acestora fiind instruiți cu privire la respectarea legislației în vigoare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 41.042,5 lei.

Astfel, în urma controalelor efectuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a fost confiscată cantitatea de 34 m³ de material lemnos, în valoare de peste 9.300 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere, fiind luată măsura suspendării dreptului de a conduce față de doi conducători auto.

Totodată, a fost identificată o persoană care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

Pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei, iar alte 7 sancțiuni, în valoare de 2.300 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda, au fost identificate 2 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.