Poliția Jibou, distinsă de Ziua Poliției Române pentru merite deosebite

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Cu prilejul Zilei Poliției Române, sărbătorită anual la data de 25 martie, Poliția orașului Jibou a fost onorată cu o distincție acordată de Corpul Național al Polițiștilor, în semn de recunoaștere a activității și rezultatelor deosebite obținute în slujba comunității.

Salajul liber Pub

Distincția evidențiază profesionalismul, implicarea și eforturile susținute ale polițiștilor din Jibou în menținerea ordinii publice, prevenirea infracționalității și consolidarea relației cu cetățenii.

Activitatea Poliției Jibou este coordonată de comisarul-șef Adrian Cătănaș, sub conducerea căruia instituția a înregistrat rezultate notabile în plan operativ și comunitar. Reprezentanții instituției au transmis că această recunoaștere reprezintă nu doar o onoare, ci și o responsabilitate de a continua munca în slujba siguranței publice la cele mai înalte standarde.

Trebuie să amintim că Adrian Cățănaș este șeful Poliției Jibou din 2021, după ce a promovat concurs pe post. Tot prin concurs a ocupat și funcția de șef al Secției de Poliție Hida în perioada 2011 – 2016. De la Hida s-a transferat inițial la Secția de Poliție Rurală Jibou care arondează mai multe posturi de poliție comunale din zonă, apoi a trecut la șefia Poliției Orașului Jibou.

Ziua Poliției Române marchează, în fiecare an, rolul esențial pe care oamenii legii îl au în societate, fiind un moment de apreciere a dedicării și curajului acestora.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.