De la cursuri în SUA la numeroase proiecte în Zalău. Povestea tinerei care îi ajută pe adolescenții din municipiu să-și descopere potențialul și să se dezvolte

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Maria Coste (27 ani) este psiholog și profesor în Zalău, o tânără implicată activ în educația și dezvoltarea emoțională a tinerilor. După studiile de psihologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și cursuri de formare în Statele Unite, ea s-a întors în România, unde lucrează ca profesor și consilier școlar și dezvoltă proiecte dedicate sănătății mintale și voluntariatului în rândul adolescenților. Prin cluburi de voluntariat, tabere educaționale și ateliere pentru tineri, Maria Coste își propune să creeze contexte în care elevii să își descopere potențialul, să își dezvolte competențele emoționale și să se implice activ în comunitate.

Salajul liber Pub

Tânăra ne povestește că parcursul său profesional s-a construit treptat în jurul psihologiei, educației și implicării comunitare, domenii care pentru mine sunt profund interconectate. Aceasta a absolvit Colegiul Național „Silvania” din Zalău, profil filologie, perioadă în care a început primele activități de voluntariat.

„Încă din liceu am descoperit cât de mult poate influența implicarea în proiecte modul în care un tânăr își dezvoltă încrederea, responsabilitatea și direcția personală. Experiențele de atunci au avut un rol definitoriu în alegerea traseului meu ulterior, iar dorința de a oferi și altor tineri oportunități similare a rămas un fir constant în activitatea mea”, ne spune tânăra Maria Coste.

După terminarea liceului, tânăra a urmat studiile de licență și masterat în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În paralel cu studiile de master, aceasta a început formarea în psihoterapie cognitiv-comportamentală, orientare care i-a oferit o bază practică solidă și o perspectivă structurată asupra modului în care gândurile, emoțiile și comportamentele influențează experiența umană.

Pe parcursul facultății și al masteratului tânăra din Zalău s-a implicat constant în proiecte de voluntariat și experiențe educaționale diverse: programe Erasmus, organizații studențești, festivaluri culturale, activități dedicate persoanelor cu autism și inițiative de terapie asistată de animale. Aceste experiențe au contribuit semnificativ la formarea sa profesională, ajutându-o să înțeleagă că dezvoltarea personală apare cel mai autentic în contexte reale de interacțiune și responsabilitate.

În perioada 2023–2024 a ales să iasă din zona de confort și să petreacă un an în Statele Unite ale Americii, unde a participat la mai multe programe de formare academică: curs de psihopatologie la Princeton University, curs de comunicare la Yale University și curs de psihologia personalității la Monroe College – New York.

„Experiența din Statele Unite m-a expus la un mediu educațional în care implicarea comunitară, colaborarea și inițiativa personală sunt încurajate constant. Am fost impresionată atât de structura cursurilor și deschiderea profesorilor, cât și de nivelul de implicare al studenților în proiecte sociale și educaționale. Dincolo de cunoștințele academice, am adus cu mine o perspectivă mai deschisă asupra educației, optimism și convingerea că schimbarea reală începe prin inițiativă individuală”, ne explică Maria Coste.

Totuși, a revenit acasă, în România, unde pune în practică toate cunoștințele pe care le-a dobândit în toți acești ani de studii. Din anul 2024 a început să lucreze la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău, în calitate de consilier școlar. În același an a dezvoltat mai multe proiecte educaționale, printre care două sesiuni gratuite de psihoeducație pentru părinții din Zalău, în cadrul proiectului CJRAE „Ora părinților”, abordând teme precum dezvoltarea creierului adolescentului și formarea obiceiurilor sănătoase.

Tot în 2024 a organizat o tabără moral-psihoeducațională pentru copii, în cadrul căreia am desfășurat activități orientate spre dezvoltarea emoțională, autocunoaștere și relaționare sănătoasă. Activitățile au vizat dezvoltarea competențelor socio-emoționale de bază, precum recunoașterea și exprimarea emoțiilor, cooperarea, empatia, comunicarea asertivă și gestionarea conflictelor, prin metode experiențiale și exerciții interactive adaptate vârstei participanților.

În 2025 a continuat activitatea educațională și comunitară prin inițierea Clubului Impact, un club de voluntariat conectat la o rețea internațională, care oferă elevilor oportunități de implicare, proiecte și acces la resurse pentru dezvoltarea inițiativelor școlare.

Tot în 2025 a organizat o nouă ediție a taberei moral-psihoeducaționale pentru copii, continuând demersul de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale într-un cadru non-formal. Programul a inclus activități dedicate dezvoltării încrederii în sine, autoreglării emoționale, lucrului în echipă, asumării responsabilității și consolidării sentimentului de apartenență la grup.

Pe perioada verii a coordonat voluntarii Festivalului „Curtea Artiștilor” timp de trei luni, experiență în care a urmărit nu doar organizarea activităților, ci și dezvoltarea competențelor personale ale tinerilor implicați, transformând voluntariatul într-un proces formativ.

În același an a susținut patru ateliere în cadrul proiectului „Rethink, Don’t Overthink”, în calitate de specialist, lucrând direct cu adolescenți pe teme legate de sănătatea mintală și dezvoltarea personală. În urma implicării și a colaborării din cadrul proiectului, i-a fost oferită oportunitatea de a prelua rolul de coordonator în ediția următoare.

În prezent, tânăra predă psihologie în cadrul aceluiași liceu și susține un opțional de inteligență emoțională pe care l-am propus, iar numărul mare de elevi care au ales acest curs reflectă interesul crescut al adolescenților pentru dezvoltarea emoțională și nevoia reală pe care o resimt în această direcție.

Maria Coste a fost și unul dintre coordonatorii proiectului „Rethink, Don’t Overthink”, ediția 2026, proiect dedicat sănătății mintale a adolescenților care a ajuns la peste 300 de tineri din comunitatea noastră. În cadrul proiectului a susținut traininguri pentru voluntari axate pe dezvoltarea abilităților de comunicare, planificare, time management și relaționare, precum și ateliere pentru tineri despre exprimarea emoțiilor prin artă, construirea interacțiunilor sănătoase și modul în care percepțiile noastre influențează felul în care interpretăm realitatea.

„Activitatea mea este centrată pe empatie și psihoeducație, pornind de la ideea că oamenii nu percep realitatea direct, ci prin modele de gândire și experiențe emoționale formate în timp. Consider că rolul psihologului și al educatorului este să creeze contexte în care tinerii să se cunoască, să experimenteze și să își dezvolte autonomia și responsabilitatea personală. Voluntariatul rămâne un element central al muncii mele, deoarece experiența personală mi-a arătat cât de mult poate influența dezvoltarea unui adolescent. Încerc, astfel, să duc mai departe oportunitățile care pe mine m-au ajutat să cresc, oferind tinerilor spații reale de explorare și implicare”, ne spune în încheiere tânăra cu o poveste fascinantă de viață.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.