Când lumea trece mai departe, ea s-a oprit. Mărturia plină de emoție a Alexandrei, tânăra care a salvat ieri un cal abandonat, care se zbătea între viață și moarte

Un cal abandonat care agoniza între viață și moarte a fost salvat ieri, 17 noiembrie, de medicul veterinar Raul Negritaș și de către tânăra Alexandra Pașca. Calul a fost cumpărat de la bărbatul care l-a lăsat inițial să zacă pe câmp, așteptând moartea. Întreg articolul poate fi citit AICI.

Astăzi vom reda gândurile Alexandrei Pașca, tânăra cu inimă mare care a salvat bietul cal pe banii proprii. Alexandra a cumpărat calul de la proprietarii care l-au lăsat să zacă între viață și moarte și i-a dat o nouă șansă.

Se spune că ei, caii, sunt cele mai nobile animale de pe pământ. Mers demn, postură regală, privire calmă și inteligentă, au un echilibru rar și te liniștesc imediat. Simt corpul și emoțiile omului, anxietatea, frica, tensiunea internă și îți răspund cu calm sau cu distanță. Au o finețe emoțională rar întâlnită. Și totuși…
…pe un câmp, trădat și singur, un cal își trăia demn ultimele clipe. Nu mai cerea nimic. Nici timp și nici răspuns la de ce. De ce așa? De ce acum, la bătrânețe? De ce a ales asta fix omul lui? De ce n-a meritat o altfel de ultimă zi? Nu mai conta. N-ar fi înțeles niciun răspuns. E cal. E demn. E nobil. Omul, nu. Cu atât mai puțin răspunsul și justificările lui de a goli iadul și a popula pământul cu toți dracii din el.
L-am văzut. Am văzut postarea. Am primit mesaje și am răspuns la toate. Răbdare, medicul e în drum spre el. Dați timpului timp. E noapte, e căzut, el e cal, omul e om. Hai să avem răbdare.

Județul era sigur și liniștit, când spui Raul Negritas nu mai simți frica sau neîncrederea. Știau ca Raul merge la apel și nici nu avea importanță ca e duminică seara. Pentru noi era duminică, pentru Raul era un cal căzut pe câmp.
Încerc să îmi controlez și să îmi asum fiecare cuvânt, dar vreau și să fiu sinceră și directă. Cotcodăceala și eroismul din tastatură, de multe ori, încurcă. Și încurcă rău. Consider ca pot să mă pronunț după zece ani de activitate în domeniul salvării animalelor, iar accentul trebuie pus pe asta: fapte, nu vorbe. Nimeni, niciodată, n-a salvat nimic de pe fotoliu, dar a dat sfaturi celor care umblau prin ploaie, frig și întuneric să caute câini, pisici, cai, suflete ce se stingeau ca și cum n-au fost niciodată vii.

Au fost peste 400 de comentarii, încă mai sunt, dar erau atâtea înainte să ajungă poliția și medicul la cal. Comentarii: Faceți-l salam. Am sunat la politie. Nu vin. Ba vin. Ba nu. E medicul pe drum. E bătrân, lăsați-l să moară. Știu al cui e calul. Aia o încurcă rău. Vine poliția, așteptăm. Pușcărie. Închisoare și amendă. Nu închisoare ca e pe banii noștri. Ii prindem și îi batem.
Întreb scurt: ce va face să credeți ca doar noi, ăștia cu moț, avem Facebook? Să dați atâtea detalii despre ce vor pății proprietarii, în cât timp ajunge poliția…serios? Eram mai deștepți cu o palmă dacă se comenta mai puțin și se făcea mai mult.

Au văzut stăpânii calului TOATE comentariile și au ajuns mai repede decât Poliția Animalelor și Raul. Au ascuns calul. Ok, acum îl vedeți în postări, e bine, adică e viu, dar din camp se putea lua pe loc. Așa, a mai stat o noapte la stăpân, asta după ce au căutat în sat și l-au găsit, identificând astfel și stăpânul.

Înainte de miezul nopții, a anunțat Raul printr-un comentariu situația finală, asta după ce am luat decizia împreună de a cumpăra calul. Parcă noi i-am dat în cap, atâta revoltă pe ideea de a-l cumpăra. Da’ cine și cui a cerut un leu sau în buzunarul cui ne-am băgat mâna până la cot?

“Omul își ia alt cal” – e adevărat. Dar la fel ar fi făcut și după ce l-ar fi omorât pe ăsta. Am vrut să-l salvăm, să-l scăpăm.
“Nu trebuia să plătiți” – și trebuia ce? Să ne uităm? Credeți că-l tratau? A fost amendat și după asta urmează o întrebare: câți cetățeni de etnie roma cunoașteți care își plătesc amenzile, impozitele și au acte pentru animale? Bravo. Așa și aici. Nici eu, nici tu, nici noi și nici voi nu avem puteri legale de a da în cap, de a confisca, de a interzice deținerea altor cai. Vă vine să întrebați de lege? Întrebați. Sau mai bine ieșiți în lume și o să vă loviți de ea.

Consiliul Județean neavând un adăpost autorizat pentru cai, Poliția Animalelor nu are cu cine colabora, nu are unde să ducă calul, deci sunt blocați când vine vorba de confiscare, ordin de plasare etc. Ca așa e legea, de-aia. Care? Tot aia de mai sus. Ieșiți în lume, cereți adevărul și dreptatea, salvați ce mai e de salvat, și o veti vedea pe toată.
Nu am probleme sa-mi cer scuze public sau sa recunosc ceva. Poliția Animalelor nu a fost o instituție lăudabilă de mine dintotdeauna. Am aplaudat când a fost de aplaudat (de cele mai multe ori), dar am și reproșat și am arătat cu degetul când am avut ce.

Chiar și așa, în acest caz, s-au comportat exemplar. Nu am fi găsit calul fără ei, și asta în primul rând pentru ca nu avem dreptul de a percheziționa case și curți. Bine, erau cu noi și Batman și alți eroi, dar sunt angajați numai la tastatură, nu și pe teren, deci n-ar fi venit nimeni să dea în cap cum dau în comentarii.
Amenda cred ca a fost maximă, ca e degeaba, e partea a doua. Dacă nu dădeau, ca nu își fac treaba. Dacă au dat, mai bine nu dădeau. Suntem români până la capăt, știu. Și ne și place, asta-i problema.

Trecând peste părțile urate și grele, calul are șanse să se refacă și să își trăiască demn restul vieții. E o ea, o iapă, bătrânică tare (spre 20 de ani), dar la cum îl știu pe Raul, o întoarce la 10 și mai duce încă atât. Are o infecție urâtă la un picior plus foarte multe răni de la ham, de la tras, de la căzături, de la bătăi, de la ziua care credea ca e ultima.

Am achitat 2000 lei, am închiriat remorca, am dus-o la cabinet iar de acolo am dus-o la o locație unde locuiește cu alți doi cai. Unul dintre cei doi e Paradis, calul lui Raul. Au condiții, au un hectar de teren, au liniște, iarbă, libertate adăpost, au și un om acolo. Au zile, cred ca pe asta pot pune accentul mai tare.

O cheamă Starlie, de la star (stea) + Charlie. Așa a botezat-o Miruna și cel mai probabil o să colantăm tot împreună și o remorcă pentru cai. Asta ca să nu rămânem doar la nivel de ambulanță. Ne oprim la elicopter.

Totul s-a terminat cu bine, dar cred ca toți avem ceva de învățat de la povestea unui cal: să rămânem demni până la sfârșit, chiar dacă sfârșitul e câmpul, singurătatea ori frica de mâine. Propun să fim buni de câte ori se poate. Și chiar se poate întotdeauna.
Nu mă credeți pe cuvânt, priviți un cal care n-a ripostat niciun pic deși n-avea loc care să nu-l doară, deși călăul era cel care-l trăgea de-o sfoară legată, în batjocură, la gât. A căzut ultima dată în fața lor când l-au băgat în remorcă, când l-au vândut, după ce l-au părăsit, abandonat, bătut, înfometat și ascuns. I-a mai privit o dată în ochi, s-a ridicat și a început o nouă viață. Demn. Ca un cal. Starlie.

RESPECT ALEXANDRA PAȘCA ȘI RAUL NEGRITAȘ