Comunicat oficial: fratele Vlăduței Lupău, reținut pentru evaziune fiscală, fals în acte și șantaj. Anchetatorii arată cum încerca ilegal să dețină monopol pe piața din Sălaj într-o afacere cu viței exportați în Albania

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Fratele Vlăduței Lupău – Bogdan Remus – a fost reținut 24 de ore de polițiști, ulterior fiind plasat sub control judiciar. Într-un comunicat oficial al procurorilor de pe lângă Tribunalul Sălaj, Bogdan Remus Lupău este acuzat că a încercat să dețină monopol pe piața din Sălaj.  Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, în perioada 2022-2025, societatea administrată de inculpat a desfăşurat activităţi de export extracomunitar de tineret bovin către Albania, fără a înregistra în actele contabile şi în documentele legale operaţiunile comerciale, toate veniturile obţinute din comercializarea de tineret bovin, respectiv realizează săptămânal exportlui, însă se emite factură doar pentru aproximativ 50% din cantitatea de tineret bovin vândut, restul contravalorii achitându-se numerar (banii sunt aduşi numerar în ţară de către cei doi şoferi care efectuează transportuile).

Salajul liber Pub

In acest scop, inculpatul achiziţionează viţei de pe raza judeţului Sălaj şi judeţele limitrofe, fără documente legale de provenienţă, respectiv fără crotalii, foaie de mişcare, factură/certificat de producător.

Pentru întocmirea documentelor necesare exportului, pe lângă altele, inculpatul a utilizat în mod ilegal o bază de date cu crotalii, pe care a obţinut-o în mod fraudulos, declarând în mod fals tineret bovin născut în ferma acestuia de bovine de sex feminin, cu care figurează că le deţine, deşi în realitate acestea au fost sacrificate.

În aceste condiţii, actele necesare pentru export sunt întocmite în fals în ceea ce priveşte identitatea persoanelor de la care achiziţionează viţeii, greutatea acestora, perioada de carantinare, precum şi analizele medicale ale animalelor. Prin acest mod de acţiune inculpatul a încercat să deţină monopolul pe raza judeţului Sălaj în domeniul exportului extracomunitar de viţei, acţionând pentru a elimina concurenţa, în mod neloial şi prin acte de şantaj.

La data de 13.11.2025, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Serviciul de lnvestigare a Criminalităţii Economice, au dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 14.11.2025 procurorul a dispus luarea măsuriicontrolului judiciar faţă de inculpat, pe o duată de 60 de zile, de la data de 14.11.2025 până la data de 12.01.2026.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.