Muncitorii au descoperit a doua fisură la magistrala de apă Tarnița – Zalău, după evenimentul de duminică

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Magistrala de apă care vine de la Tarnița a cedat în cartierul Ortelec. Totul s-a întâmplat duminică, 2 noiembrie, de dimineață în jurul orei 7.00. Locuitorii din zonă au auzit o bubuitură puternică apoi au văzut apa țâșnind din asfaltul distrus. Apa a inundat subsolul unei case din zonă, dar a spart considerabil și asfaltul proaspăt așternut în cadrul unui alt proiect de reabilitare a străzii.

Salajul liber Pub

Muncitorii au intervenit rapid pentru a remedia defecțiunea, însă, surpriza a fost faptul că în momentul în care au verificat țeava, au descoperit a doua fisură. Este vorba de aceeași țeavă care era fisurată în două locuri la îmbinare. Practic, în acea zonă magistrala de apă de la Tarnița părăsește drumul principal din Ortelec și merge spre Mirșid fiind montată sub un drum de pământ. La schimbarea direcției, în acea zonă există o îmbinare a țevii pentru a putea schimba direcția spre Mirșid. Acolo au apărut și cele două fisuri. Din informațiile primite, se pare că această defecțiune a apărut după ce această cotiturp de la țeavă nu a fost îngropat în beton, asemenea celorlalte. Din câte se pare, proiectul nu prevedea și aici betonarea șanțului unde se produce schimbarea de direcție a țevii. În prezent s-a descis să se betoneze totuși și acest cot.

„Practic e același defect. Au fost 2 fisuri acolo, atât că cealaltă fisură au văzut-o doar după ce au curățat groapa”, ne spune Mihai Crișan, directorul tehnic al Companiei de Apă Sălaj, prezent la lucrările de remediere a defecțiunii.

Firma care a executat lucrările reface zona pe cheltuiala proprie, iar consumatorii nu sunt afectați de această defecțiune, magistrala fiind în probe, după cum transmite și Marcel Zaharia, directorul Companiei de Apă Sălaj.

Conducta de aducțiune a apei de la Tarnița traversează teritoriul a 20 de unități administrativ-teritoriale, 16 fiind din județul Sălaj: Zalău, Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei, Jibou, Hida, Dragu, Bălan, Românași, Creaca, Surduc, Someș-Odorhei, Sălățig, Hereclean, Vârșolt, Crasna și Pericei. Investiția are o valoare totală de circa 460 milioane de lei, 85% din sumă provenind din fonduri europene.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.