Bărbat din Zalău, judecat pentru evadare

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un bărbat din Zalău a fost trimis zilele trecute în judecată într-un dosar în care este acuzat de evadare. Faptele au fost comise anul trecut. Astfel, la data de 5 iunie 2024, în jurul orei 18.00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Zalău, nu ar fi respectat măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă de Judecătoria Zalău, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Salajul liber Pub

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 4 iunie 2024, acesta a părăsit, fără motive întemeiate și fără a anunța organele competente, locuința sa din municipiul Zalău, unde executa măsura arestului la domiciliu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

Ulterior, la data de 11 iunie 2024, în urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit că, la data de 10 iunie, același bărbat a părăsit din nou locuința în care executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, fără a anunța organele competente și fără un motiv întemeiat.

Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.