O mamă cu 9 copii, orfani de tată, ajutați de Crucea Roșie Sălaj și Primăria Cizer

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Nouă copii au rămas orfani de tată, după ce bărbatul a recurs la un gest nefiresc pe data de 3 iunie. Cei 9 copii au rămas în grija mamei. Aceștia locuiesc în satul Cizer și au avut mare nevoie de cineva alături, astfel că Primăria Cizer a intervenit prompt solicitând ajutorul umanitar al Crucii Roșii Sălaj.

Salajul liber Pub

Colectivul de la Crucea Roșie Sălaj nu a stat mult pe gânduri. A analizat situația din familie, a constatat că este vorba de copii care se străduiesc zi de zi atât la învățătură, cât sunt și harnici, și au decis să se implice în mod direct. Așa se face că familia a primit de la Crucea Roșie alimente de bază, dar și rechizite școlare. Au mai fost donate de la Crucea Roșie și obiecte de igienă personală, cât și produse de birotică, necesare pentru ca micuții să își poată face temele în condiții mai bune

Gestul generos al Crucii Roșii Sălaj aduce speranță și susținere acolo unde este cea mai mare nevoie, transmit cei din Primăria Cizer.

„Primăria Comunei Cizer adresează mulțumiri Crucii Roșii Sălaj pentru sprijinul acordat familiei Rezmiveș Creangă – o mamă singură, cu 9 copii. Vă mulțumim pentru implicare și solidaritate”, transmite primarul Felician Farcaș.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.