Directorul Transurbis Zalău, parte din cel mai bun cor religios din Sălaj. Alin Oros se implică activ în biserica ortodoxă din cartierul zălăuan

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Corul religios din Ortelec, sub bagheta dirijoarei Andreea Char, este considerat cel mai bun cor religios din județul Sălaj. Corul a fost premiat cu trofeul Festivalului Coral de Muzică Religioasă de la Mănăstirea Bobota. Distincția și premiul au fost oferite de Episcopul Benedict. Corul este organizat de Biserica Ortodoxă Ortelec păstorită de preotul Doru Gârboan.

Salajul liber Pub

Un membru important al corului, bineînțeles, fără a lua meritele tuturor celorlalți, este directorul Transurbis Zalău, Alin Oros. Deși conduce una dintre cele mai importante societăți din municipiu, care se ocupă de transportul public de persoane, Alin Oros își face timp important și pentru biserică. Dincolo de faptul că face parte din cor, Alin Oros se implică în toate activitățile bisericești din cartier, sprijină activitatea bisericii ortodoxe și ajută prin donații și tot ceea ce este necesar.

Amintim că sâmbătă după-masa, pe 13 septembrie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a participat la Festivalul coral de muzică religioasă, ediția a III-a, desfășurată la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Bobota.

Evenimentul a debutat cu o rugăciune de binecuvântare săvârșită de ierarh, urmată de un cuvânt de început adresat corurilor și publicului prezent. În continuare, părintele Doru Gârboan, paroh al bisericii din Ortelec, a prezentat membrii juriului și corurile concurente. Fiecare formație corală a prezentat câte două lucrări, evidențiind diversitatea și frumusețea repertoriului bisericesc.

La final, Preasfințitul Părinte Benedict a înmânat premiile acestei ediții: trofeul festivalului a revenit corului Parohiei Ortelec, premiul I corului Parohiei Tihău, premiul al II-lea corului Parohiei Porolissum din Zalău, iar premiul al III-lea corului Parohiei Plopiș. De asemenea, au fost acordate două premii de autenticitate formațiilor corale ale Parohiilor Bădăcin și Aluniș.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.