A trecut campania, au uitat de martiri: Bode, Rareș Bogdan sau Buda și Ciucă nu s-au mai înghesuit la poze în Treznea. Doar 2 parlamentari din Sălaj au răspuns prezent la comemorarea eroilor

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

În urmă cu un an, pe 9 septembrie 2024 ajungea în Treznea pentru a cinsti eroii martiri însuși fostul prim-ministru Nicolae Ciucă. Însoțit era atunci de Rareș Bogdan, Daniel Buda sau Lucian Bode. Cel din urmă era în campanie electorală pentru a prinde un nou loc de deputat. Era înainte atât de alegerile prezidențiale unde generalul candida din partea liberalilor, cât și a parlamentarelor, un prilej bun de a-și arăta respectul față de eroii martiri din Treznea.

Salajul liber Pub

Respect care este bun în an electoral. Pentru că în an fără miză electorală, Lucian Bode nu doar că a lipsit, dar nici măcar nu a postat un mesaj pe canalele oficial prin care să-și arate din nou compasiunea pentru comunitatea din Treznea. Pe lângă Lucian Bode au lipsit încă trei parlamentari din Sălaj – cei doi suveraniști aleși pe listele POT în Senat și Seres Denes de la UDMR.

Prezent a fost însă, la fel ca în fiecare an, Ionel Ciunt, deputat și liderul PSD Sălaj. Tot prezent a răspuns și Lucian Mușat, deputatul AUR originar din București. Cei doi au depus jerbe de flori din partea Parlamentului României și au discutat cu cetățenii din Treznea care își plâng martirii an de an.

Prezent a fost, la fel ca în fiecare an, inclusiv cu sprijin financiar și liderul PNL Sălaj actual, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, cât și primarul din Zalău, Florin Florian sau viceprimarul Călin Forț.

Dacă anul trecut era înghesuială la poze înainte de alegeri, anul acesta doar o mână de primari au mai fost la eveniment pentru a fi alături de colegul lor din Treznea. Toți au fost din PSD și toți au venit din respect și prietenie față de comunitatea din Treznea – Mariana Dănilă Mureșan de la Băbeni, Dorel Man de la Letca, Leontin Chiș de la Chieșd, Cosmin Bădăcean de la Marca sau Eugen Lazăr de la Buciumi.

A fost prezent și Episcopul Benedict, tot în premieră, pentru a săvârși slujba în memoria eroilor martiri.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.