Mesajul plin de durere al directorului de la Școala Cizer, după ce clădirea a fost mistuită de flăcări. Ce se întâmplă cu anul școlar?

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Florin Chiș, directorul Școlii Gimnaziale „Horea” din Cizer a ieșit cu un mesaj public, plin de emoție și durere, după ce un incendiu izbucnit de la muzeul acoperit cu paie din vecinătate s-a exstins la unitatea de învățământ. Școala din Cizer a fost făcută scrum vineri, 25 iulie, iar sâmbătă, 26 iulie, oamenii de bună credință din comunitate s-au implicat pentru a mai salva ce se putea salva.


Salajul liber Pub

Florin Chiș, directorul Școlii Cizer: „temperaturile fierbinți de zilele trecute (la propriu și la figurat) au trecut și Dumnezeu ne-a binecuvântat cu ploaie și un timp de răcoare. Multora le pare rău după muzeul din spatele școlii. Da, e regretabil, s-a făcut cu efort și cheltuială și era frumos, dar NOUĂ ne pare și mai rău pentru Școală. Nu puțini dintre colegii mei au plâns efectiv la vederea efectelor incendiului, ne-au lăsat muți și cu inimile frânte. Școala, atât pentru noi cât și pentru copii, e o a doua casă și toți suntem ca o familie.

Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat până acum: autorități, angajați ai școlii, părinți, membri ai comunității, fără ei nu era posibilă acea mobilizare care a evacuat bunurile ce se puteau recupera.
Să ne „răcorim” și noi și să încercăm sa vedem ce se poate face. Sunt sigur că vom avea tot sprijinul Primăriei, Inspectoratului Școlar al Județului Sălaj, Prefecturii și Consiliului Județean și mai ales sprijinul părinților și copiilor. Școala nu e numai o instituție sau o clădire.

Școala e o comunitate compusă în primul rând din copii, care au aspirații și vise, părinți ce privesc cu speranță spre viitorul lor și dascălii pregătiți pentru a se dărui pentru împlinirea acelor aspirații și vise.
Vă asigur că eu și colegii mei vom face tot ce e omenesc posibil ca serviciile educaționale pe care le oferim să fie pe măsura așteptărilor, chiar dacă, pentru o vreme, în condiții mai puțin prielnice”.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.