Ionel Ciunt susține că PSD nu este de acord cu măsurile care scad calitatea vieții românilor și blochează activitatea a zeci de firme

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Deputatul Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj transmite public faptul că nu este este de acord cu măsurile care scad calitatea vieții românilor și blochează activitatea a zeci de firme.

Salajul liber Pub

S-a discutat mult dacă PSD trebuie să intre în opoziție sau să participe la guvernare. Decizia a fost de a intra la guvernare, dorind, desigur, să continuăm dezvoltarea țării și investițiile – aceasta însemnând o viață mai bună pentru oameni. Din păcate, o parte din coaliția de guvernare promovează măsuri grăbite și propuneri nedrepte, care afectează investițiile din localități, proiectele de infrastructură și serviciile publice de bază. Este nedrept ca greul să cadă pe umerii pensionarilor, mamelor, salariaților cu venituri mici, funcționarilor, profesorilor și antreprenorilor locali, transmite Ionel Ciunt.

PSD Sălaj nu poate susține o astfel de abordare. Țintele contabile sunt importante, fără îndoială, dar credem că aceste măsuri afectează viața de zi cu zi a oamenilor. Ele trebuie luate în urma unei analize extrem de atente și după o consultare reală cu autoritățile locale.
Programul “Anghel Saligny “ nu poate fi blocat, deoarece acest program înseamnă apă, canalizare, drumuri, iluminat public, grădinițe – lucruri vitale pentru comunitățile locale.

IONEL CIUNT: „Solicităm de urgență o ședință a coaliției pentru a analiza, cu toată seriozitatea, impactul acestor decizii asupra administrațiilor locale și a categoriilor vulnerabile. Partidul Social Democrat va susține orice măsură care combate risipa și ineficiența, dar nu va accepta politici care aduc austeritate, blocaje și regres. PSD Sălaj rămâne alături de cetățeni și de administrațiile locale, convins că România are nevoie de construcție, nu de tăieri; de investiții, nu de piedici; de sprijin, nu de sacrificii impuse de sus”.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.