FOTO. Accident grav între Brebi și Moigrad – șoferul a fugit de la fața locului

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Azi-noapte,  în jurul orei 02.00, s-a produs un accident rutier între localitățile Moigrad și Brebi.

Salajul liber Pub

Conducătorul unui autoturism care se deplasa pe drumul județean 191C, din direcția Brebi spre Moigrad, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind un cap de pod situat pe partea dreaptă a sensului de mers și răsturnându-se într-un șanț.

În urma impactului, a rezultat rănirea pasagerului din dreapta, un minor de 15 ani, din municipiul Zalău.

La sosirea echipajelor de poliție, conducătorul auto nu se mai afla la fața locului, fiind efectuate verificări pentru identificarea acestuia.

În urma activităților desfășurate, în jurul orei 6:30, conducătorul auto a fost identificat, stabilindu-se că este un tânăr de 20 de ani, din comuna Creaca.

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru verificarea consumului de alcool sau a altor substanțe.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și  părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.