Preoții ortodocși se revoltă împotriva Episcopului Sălajului: „se vopsește, consumă alcool în localuri”

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Andrei Andreicuț, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a aflat ieri, 16 decembrie, la Catedrala Sfânta Vineri din Zalău unde a avut o întâlnire în prezența Episcopului Sălajului cu preoții din județ.

Salajul liber Pub

Un grup numeroși de preoți s-au revoltat împotriva Episcopului Sălajului și au semnat un memoriu adresat ÎPS Andrei. Semnatarii memoriului își exprimă îngrijorarea și indignarea față de evenimentele petrecute în ultimul timp în Episcopia Sălajului. Dată fiind tulburarea care s-a produs, aceștia au adus la cunoștință că este de neconceput revenirea PS Petroniu la conducerea eparhiei.

Preoții au semnalat inclusiv faptul că Preasfințitul se vopsește constant brunet și sunt nemulțumiți de faptul că nu a fost văzut acest aspect de nimeni din Sfântul Sinod. Totodată, preoții care semnează memoriul susțin că Preasfințitul consumă alcool chiar în public, în localuri din oraș, uneori chiar și cu mirenii.

Motivele pe care le invocă sunt legate de aspectele morale ce provoacă sminteală, de comportamentul și acțiunile contrare statutului, canoanelor, a voturilor monahale și jurământului.

„Prezentăm aici câteva fapte care, de 16 ani, au produs atât sminteală, consternare și revoltă – în rândul credincioșilor, cât și sentimente de frică, nesiguranță și revoltă față de nedreptățile și poverile financiare – în rândul multor preoți care au sau nu au curajul să le mărturisească. Episcopul Petroniu, de ani de zile, își vopsește părul și barba, motiv de sminteală pentru preoți și credincioși (oare nu l-a văzut nimeni în Sfântul Sinod?); a participat la petreceri cu membrii permanenței în localuri din oraș și în alte localuri, uneori și cu mireni, care se terminau cu abuzuri, respectiv beții, dovadă înregistrarea care îl surprinde pe PS Petroniu în stare de ebrietate, civil; se cunosc foarte bine astfel de episoade în rândul preoților și al credincioșilor”, se arată într-o parte a memoriului semnat de mai mulți preoți și adus la cunoștinta Înalt Preasfințitului Andrei, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.