Zeci de sălăjeni, amendați cu 14.000 de lei pentru că nu purtau mască de protecție

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu polițiști locali au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Salajul liber Pub

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, piețe, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală şi patru au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Valoarea totală a sancțiunilor este de 14.000 lei.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.