Doctorul Neaga, față în față cu cea mai grea operație: se luptă cu apropiații lui „Como” și a Elenei Udrea

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Doctorul Florian Neaga, expertul din Spitalul Județean Sălaj și locomotiva PSD Sălaj este exemplul clar că partidul se reformează. Specialistul are însă o misiune foarte dificilă, aceea de a se lupta exact cu cel care spune că face parte din Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților.

Salajul liber Pub

Acum a venit momentul în care trebuie să aleagă sălăjenii dacă îl vor pe doctorul Neaga în Comisia de Sănătate sau îl vor pe Liviu Balint, alias Como, și pe apropiații acestuia.

Pe listele pentru alegerile parlamentare candidează următorii:

  • Lucian Bode, electricianul ajuns șef la Ministerul Economiei, apoi la Transporturi, care a ieșit în evidență recent cu un accident rutier pe care ni l-a explicat după câteva zile, susținând că se odihnea și vina este a șoferului.
  • Cristian Lungu, un american ajuns senator dintr-o întâmplare, cu doar o mână de voturi. De altfel, imediat după alegeri acesta a uitat de Sălaj și sălăjeni și a luat drumul Clujului. Acum vine iar să ne ceară votul.
  • Lia Stanca, femeia de afaceri care în trecut o vizita pe Elena Udrea în Costa Rica, probabil chiar în închisoare după cum scriu ziarele vremii.
  • Florian Neaga, doctorul specialist prin mâinile căruia au trecut mii de sălăjeni, dar și consilierul județean din echipa PSD Sălaj care s-a implicat în reabilitarea Spitalului Județean Sălaj.
Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.