Un fost primar PNL din Sălaj, acuzat că a dus acasă un telefon de peste 1.000 de euro din instituție: “mergem la Poliție să-l reclamam”. Ce șicane a mai pus în scenă edilul liberal

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Fostul primar al comunei Marca, PNL-istul Ioan Șumălan pare că nu se poate acomoda cu gândul că a pierdut frâiele comunei. Edilul a provocat mai multe șicane noii administrații PSD, printre care îngreunarea accesului în birou pentru noul primar sau predarea cu întârziere a mașinii de serviciu. Cel mai grav însă este faptul că edilul a dus acasă și nu mai vrea să returneze telefonul achiziționat recent din banii Primăriei Marca.

Salajul liber Pub

Cosmin Bădăcean, noul primar al comunei Marca susține că pur și simplu edilul a plecat cu telefonul de serviciu, al primarului, un Samsung nou cu o valoare de peste 1.000 de euro. Fostul primar PNL a fost somat în repetate rânduri să predea telefonul de serviciu, dar acesta a refuzat susținând că este dreptul său de consilier local să primească telefon de serviciu. În consecință de cauză, actuala administrație din Marca susține va merge la Poliție pentru a-l reclama pe fostul edil pentru furt.

„Este telefonul instituției cumpărat din banii cetățenilor comunei Marca. Cu o valoare de peste 5.000 de lei, domnul primar nu mai dorește să-l predea, deși i-am solicitat acest lucru în nenumărate rânduri. Și nu doar atât… dânsul a pus în scenă numeroase șicane. Vom merge să reclamăm faptul că nu mai vrea să predea telefonul la Poliție dacă va fi cazul. Dânsul a predat cu întârziere și cheile de la birou și mașina de serviciu. Despre telefon, domnul fost primar susține că este dreptul său să dețină telefon în calitate de consilier local. Sunt de acord cu dânsul, i-am spus că îi vom cumpăra telefon de consilier local, dar nu unul de peste 1.000 de euro”, spune Cosmin Bădăcean, primarul actual al comunei.

Fostul primar din Marca a fost protagonistul unor șicane și în momentul depunerii jurământului de către noul primar. Acesta a dat cu întârziere cheile de la birou, dar a predat cu întârziere și mașina de serviciu. Ba mai mult, Cosmin Bădăcean este hotărât să arate și cum fostul primar, după ce a pierdut alegerile, a ieșit cu numeroase documente din Primăria Marca, pe care nu se știe unde le-a dus.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.