Îndrăgitul dascăl Corina Forț, prezent la deschiderea anului școlar la CNS Zalău. Mesajul inspectorului școlar general adjunct din Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Îndărgitul dascăl Corina Forț a fost astăzi prezent la deschiderea anului școlar 2024 – 2025 la Colegiul Național „Silvania” din Zalău.

Salajul liber Pub

Profesorul cu cele mai bune rezultate la disciplina istorie din județul Sălaj ani la rând, Corina Forț le-a transmis gândurile sale bune tuturor celor prezenți


Această zi de septembrie ne readuce, în fiecare an, ca pe o mare familie, în spaţiul şcolii. Este un alt început, în care investim noi speranțe și retrăim bucuria revederii, după o vacanţă binemeritată.

Şcoala este spaţiul în care se adună energii, speranţe, visuri, în care se formează, cu dăruire și responsabilitate, mintea şi sufletul tinerei generații, cea mai mare avuţie a unui neam. De aceea, şcolile nu sunt doar clădiri obișnuite, ci devin valoroase prin modul unic în care interacţionează elevii, profesorii, părinţii şi comunitatea locală, cum este și Colegiul Național „Silvania” Zalău.

Anul şcolar care tocmai începe aduce cu sine o serie de schimbări, prin noul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și de aceea avem nevoie de implicare şi de coerenţă, astfel încât fiecare şcoală să fie locul unde se împlinesc destinele elevilor, dar şi ale profesorilor, locul unde energia, inteligenţa, potenţialul copiilor noştri sunt puse în valoare şi sunt canalizate spre realizarea de sine. De noi depinde, în mare măsură, să transformăm cerinţele şi provocările noului an şcolar într-o reuşită.

Dragi elevi, vă îndemn să conștientizaţi importanţa educaţiei şi implicit a şcolii, iar prin muncă, perseverență, voință și entuziasm să vă îndepliniţi cele mai îndrăzneţe visuri. Cultivați-vă mintea și inima prin lectură și străduiți-vă să fiți, în fiecare an școlar, mai buni decât în cel precedent. Sunt convinsă că această şcoală, orientată spre performanță și excelență, cu dascălii ei, cu istoria și tradițiile ei, este locul în care veți avea parte de momente frumoase, memorabile și care, alături de familie, va contribui la formarea voastră ca adulți responsabili, ambițioși, inteligenți și încrezători în forțele proprii.

Stimaţi colegi, vă mulţumesc pentru activitatea desfăşurată în anul şcolar precedent, reflectată în rezultatele elevilor dumneavoastră la examenele naţionale, precum şi la concursurile şi olimpiadele şcolare naţionale și internaționale. Vă doresc sănătate, înţelepciune, răbdare, putere de muncă şi cât mai multe reuşite profesionale în acest nou an şcolar.

Dragi părinţi, am convingerea că preţuiţi această şcoală şi pe cei care o slujesc şi că aveţi multe aşteptări legate de viitorul copiilor dumneavoastră. Aceste aşteptări pot deveni certitudini doar printr-o implicare activă și o colaborare strânsă între școală, elevi, părinți şi comunitatea locală.

În numele meu și al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj vă doresc multă sănătate, putere de muncă și mult succes în noul an școlar!

Inspector școlar general adjunct,
Prof. Corina-Emilia FORȚ

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.