FOTOREPORTAJ! „Spectacolul” gunoaielor din Zalău supravegheate video de instituții

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Acesta este un altfel de fotoreportaj față de cele cu care am obișnuit publicul Sălajul Liber. Asta deoarece nu putem să trecem cu vederea că duminica dimineața, oamenii care merg la biserică sunt întâmpinați în cartiere de ZECI de pubele de gunoi care arată exact ca o groapă de depozitare a deșeurilor.

Salajul liber Pub

În majoritatea acestor puncte de colectare a gunoaielor există o mare atenționare pe care scrie, cu negru pe galben că „zona este supravegheată video”. Știm totuși numeroși zălăuani care pentru o punguță de deșeuri aruncată lângă astfel de tomberoane, pentru că nu mai era loc în interior, au fost amendați de Poliția Locală.

La fel de incredibil este și faptul că două astfel de zone de colectare a gunoaielor care sunt pline ochi până peste refuz sunt chiar lângă sediul Poliției Locale Zalău, adică lângă cei care ar trebui să se ocupe de curățenia orașului, cu atât mai mult cu cât într-o zi se lăudau ărin presa de casă că pun mătura în mână celor care fac mizerie.

În timp ce realizam acest fotoreportaj ne-am și întâlnit cu Poliția Locală Zalău . Cei doi agenți, fără mască în mașina instituției, au fost însă doar preocupați de ceea ce facem noi sâmbăta noaptea spre duminică dimineața în această zonă, nu de focarele acestea de infecție.

Reponsabilii pentru mizeria generală în care este Zalăul sunt trei instituții. 1 Primăria Zalău, prin administratorul public Călin Forț care se ocupă direct atât de Poliția Locală cât și de relația Primăriei Zalău cu Brantner. 2. Poliția Locală Zalău și 3. Brantner.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.