FOTOREPORTAJ. Cum arată o școală „modernă” de lângă Zalău, fără căldură iarna – profesorii, pe post de zugravi

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Primarul comunei Crișeni, PNL-istul Călin Morar declara în urmă cu doi ani că îi roagă pe părinți să treacă pragul Școlii din Gârceiu pentru a vedea cât de curate și îngrijite sunt sălile de clasă.

Salajul liber Pub

Am dat curs acestei invitații, însă nu datorită invitației primarului liberal, ci datorită faptului că în unitatea de învățământ se organizează una din secțiile de votare pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie și am dorit să vedem care sunt condițiile de desfășurare a procesului electoral, la fel ca în majoritatea secțiilor de vot.

Am ajuns la Școala din Gârceiu dimineața la ora 7.30 pentru a nu influența sub nicio formă procesul educațional și mare ne-a fost mirarea să constatăm încă de la intrare faptul că scările sunt crăpate, iar burlanele ajung doar până la jumătatea clădirii, deja afectată și aceasta de intemperii.

(întreaga declarație poate fi citită AICI)

În sălile de clasă se vede infiltrația apei prin acoperiș, iar în unele locuri, tencuiala de pe tavan stă să cadă. Iarna e frig, pentru că centrala termică, veche de când lumea, nu funcționează. Mobilierul e învechit, iar parchetul datează de zeci de ani, într-o sală chiar de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.

Scaune vechi, rupte, uzate. Mare ne-a fost mirarea să aflăm de la cei din unitatea de învățământ că unul dintre dascăli și-a zugrăvit din salariul de profesor sala de clasă pentru a avea un aspect mai civilizat, curat și plăcut.

Mobilierul din sala profesorală este donat de Crucea Roșie Sălaj, tot prin implicarea cadrelor didactice, iar de jucării sau proces didactic modern, tehnologizat nici nu putem vorbi.

În curte iarba e cosită. Asta la insistențele cadrelor didactice care iau rugat pe cei din Primăria Crișeni să facă ceva într-un final, pentru că iarba este mai mare decât copiii care învață aici. Gardul e așa cum e. Rupt prin unele locuri. În curte o clădire abandonată, în ruină.

Singurul aspect plăcut al unității de învățământ aflată la câțiva kilometri distanță de Zalăul modern este colectivul profesoral. Dascălii sunt oameni exemplari, care fac o treabă de minune și reușesc să formeze tinere caractere, demonstrând că atunci când îți iubești meseria poți face treabă oriunde și în orice condiții, chiar dacă iarna stau toți cu haina îmblănită, iar vara se chinuie cu iarba înaltă, ca de junglă.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

  1. Nu o sa mai iasă primar vre-un membru PNL,la primăria Criseni.Asta doar dacă nu cumva sa fraudeze alegerile.Cred ca bătălia se va da între membrii PSD,,si AUR.,sau cel mai probabil, vre-un candidat independent.