REPORTAJ. Echipa din Primăria Cizer face treabă bună pentru comună. Nicolae Pavel și Daniel Roșca au numeroase proiecte pentru comunitate

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Primarul comunei Cizer, Nicolae Pavel face echipă foarte bună cu Daniel-Nicolae Roșca, tânărul în vârstă de 35 de ani care deține funcția de administrator public încă din 2020. Cei doi au numeroase proiecte implementate pentru comunitate, dar și lucrări în execuție și idei noi pentru un viitor mai bun și pentru dezvoltarea tuturor satelor comunei. Printre proiectele celor doi se numără asfaltări de străzi, modernizarea unităților de învățământ, realizarea canalizării și aducțiune cu apă, dar și numeroase alte investiții.

Salajul liber Pub

Și anul 2024  este unul plin de investiții importante în comuna Cizer. După ce în cei trei ani de mandat (2020 – 2023) primarul comunei Cizer a reușit să modernizeze numeroase obiective din comună, să asfalteze străzi, să construiască o sală de sport și să amenajeze o zonă pentru copii și elevi, anul acesta se anunță la fel, unul bogat în investiții.

În bugetul aprobat de Consiliul Local Cizer prioritare sunt investițiile, cât și cofinanțările pentru proiectele aflate în derulare a căror valoare depășește 30 de milioane de lei.

La ora actuală în comună se lucrează la canalizare în satul Pria. Proiectul are o valoare de 16 milioane de lei și este realizat în proporție de peste 70%. Tot în această perioadă se lucrează intens și la asfaltarea drumurilor comunale, cu bani obținuți prin PNDL2. Este vorba de un proiect de milioane de lei și însumează asfaltarea a 13 kilometri de drumuri comunale din satele comunei Cizer.

S-a muncit intens și la modernizarea Școlii Gimnaziale „Horea” din Cizer, dar și la grădiniță. În fața grădiniței, în acest moment se lucrează la modernizarea unei parcări și a unui parc modern, iar aici va fi amplasată și statuia înaintașului Horea, care are și o casă memorială în comună.

Tot în această zonă, în centrul comunal, s-a realizat o sală de sport, în valoare de 1,9 milioane de lei. O investiție foarte apreciată de toți locuitorii comunei, care este benefică și pentru elevi, în special pentru orele de educație fizică și sport. Totodată, tot în curtea unității de învățământ s-a amenajat și un teren multisport în valoare de 300.000 de lei.

Aici trebuie amintit faptul că, prin PNRR, Școala din Cizer va fi dotată la cele mai înalte standarde, fiind vorba de un proiect în valoare de 700.000 de lei. Și tot prin PNRR, Primăria Cizer primește 1,6 milioane de lei pentru proiecte privind tehnologia informației și comunicării.

A fost cumpărat și un ATV pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Cizer. Astfel, SVSU Cizer a fost dotat cu un utilaj destinat stingerii incendiilor în zonele greu accesibile. Finanțarea a fost obținută prin cadrul AFIR.

Prin Programul „Anghel Saligny” vor începe zilele viitoare lucrările la modernizarea mai multor poduri din comună. Este vorba de poduri de DC78 în localitatea Pria, în zonele denumite popular „Scurta” și „Brăduleț”, cu o finanțare de 1,6 milioane de lei. Totodată, va fi modernizat și podul de pe drumul spre Plesca, la intrarea în sat.

Un alt aspect important este prevăzut în bugetul comunei la capitolul de servicii recreative și sportive. Suma de 50.000 de lei va fi folosită pentru reabilitarea terenului de fotbal din comună, unde își desfășoară meciurile de fotbal echipa Inter Cizer din Liga a IV-a.

150.000 de lei sunt alocați pentru extinderea rețelei electrice și de iluminat public, iar 250.000 de lei pentru sisteme fotovoltaice, astfle încât comuna să-și producă singură energia electrică de care are nevoie.

„Mă bucur că în acești patru ani de mandat am putut munci atât de bine alături de administratorul public al comunei, domnul Daniel Roșca, un tânăr implicat și foarte activ atât în Primăria Cizer, cât și în viața socială a comunității. Sunt foarte importante investițiile în comuna Cizer. Mergem pe continuitate, iar o mare parte din bani din bugetul pe acest an îi folosim pentru cofinanțarea proiectelor. E vorba de investiții a căror valoare depășește 30 de milioane de lei ”, transmite primarul comunei Cizer, Nicolae Pavel.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.