Un grup de credincioși din Bobota au pornit pe jos în pelerinaj spre Mănăstirea Nicula. Vor străbate 300 de kilometri pentru a se ruga Fecioarei Maria

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Un grup de credincioși din comuna Bobota au pornit în această dimineață, 11 august,  din satul lui Corneliu Coposu într-un pelerinaj spre Mănăstirea Nicula. Aceștia vor străbate tot drumul pe jos, și vor merge dus-întors peste 300 de kilometri. Pelerinajul pe jos din Bobota spre Nicula este o jertfă pe care an de an credincioșii din această comună o aduc Fecioarei Maria.

Salajul liber Pub

Pelerinajul a început în această dimineață când credincioșii – copii și adulți – și-au dat întâlnire la Biserica cu hramul „Sfinții Mihail și Gavril”. La biserica din sat, preotul Silviu Pop (39 ani) le-a dat binecuvântarea, a ținut o slujbă pentru a se ruga lui Dumnezeu ca pelerinajul și jertfa trupească să fie bine primite, iar apoi le-a ținut o scurtă predică pelerinilor. Părintele Silviu Pop i-a îndemnat pe aceștia la smerenie și le-a urat un pelerinaj binecuvântat.

„Pelerinajul pe jos spre Sfânta Mănăstire Nicula este o tradiție care se păstrează an de an la noi în sat. În această dimineață pelerinii au intrat în Sfânta noastră biserică din sat, le-am dat binecuvântarea și le-am urat o călătorie binecuvântată. Mă bucur că acești consăteni duc mai departe tradiția care are loc aici în fiecare an”, ne-a mărturisit preotul paroh din Bobota, Silviu Pop.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.