Poliția le-a pus „gând rău” festivalurilor de muzică din Sălaj – au confiscat bani negri și au amendat un club

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

În ultima perioadă, după pandemie, în județul Sălaj au început să se organizeze numeroase festivaluri de muzică. Acestea au intrat repede în ochii oamenilor legii care au descoperit diferite probleme, așa cum s-a întâmplat și în noaptea de 1 – 2 iulie, când polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o serie de acțiuni și controale specifice pe linia verificării respectării legalității activităților economice în Vârșolț și Zalău, după cum ne informează Diana Bonțe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj.

Salajul liber Pub

În urma neregulilor constate cu ocazia verificărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale la două societăți comerciale (un festival de muzică și un club), au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.500 de lei (una de 11.500 de lei și una de 20.000 de lei) pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal.

Totodată, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 2.247 de lei – numerar nefiscalizat, „bani negri”.

Poliția anunță că astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru impunerea respectării legislației din acest domeniu de către operatorii economici și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.