Concurs de șah, organizat de Liga Elevilor Social Democrați din Zalău

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Liga Elevilor Social Democrați din Zalău, sub coordonarea președintelui TSD Zalău, Larisa Ciupe au organizat un concurs inedit de șah la care au participat numeroși elevi din municipiu.

Salajul liber Pub

Concursul s-a dovedit a fi o reușită, tinerii răspunzând pozitiv la provocare, fiind încântați de organizarea unui astfel de concurs în Zalău. Cei din TSD Zalău transmit că astfel de acțiuni vor mai avea loc și în viitor.

„Colegii mei mai tineri din Liga Elevilor Social Democrați Zalău au organizat primul concurs de șah, iar pe aceasta cale îi felicit pentru această frumoasă inițiativă! Dincolo de dăruirea și dedicarea de care dau dovadă de fiecare dată, m-a surprins puterea de concentrare pe care aceștia au avut-o timp de 5 ore și dorința de a câștiga această competiție. Dragi tineri, investiți în voi încă de la vârste fragede, iar prin puterea exemplului cum sunt Matei și Maria, cei mai tineri dintre participanții de azi, puteți arăta celor din jur că nu doar telefoanele și rețelele de socializare vă ajută să socializați și să vă arătați adevăratul potențial intelectual. Astfel de activități practice vă demonstrează vouă în primul rând cât de inteligenți sunteți, veți avea mai mult curaj de a participa la competiții și bineînțeles veți fi dornici să fiți din ce în ce mai buni în tot ceea ce faceți. Îi felicit pe câștigători și pe toți participanții”, transmite Larisa Ciupe, președintele TSD Zalău.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.