Sărbătoare mare la Biserica din Șasa, comuna Ileanda. Comunitatea ortodoxă a fost vizitată de Episcopul Sălajului

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou.

Salajul liber Pub

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului și a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului, a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2023.

La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț-Vasile Boancă o diplomă de apreciere.

De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană.

Totodată, astăzi, 5 martie 2023, se împlinesc 15 ani de la alegerea Preasfințitului Părinte Petroniu ca Episcop titular al Episcopiei Sălajului.

Satul Şasa este situat în partea de nord-est a județului Sălaj, pe dealurile din dreapta văii Someşului, și aparţine, din punct de vedere administrativ, de comuna Ileanda.

Primele date despre începutul aşezării le avem din perioada 1543-1549, la început localitatea având patru case, iar mai apoi șase.

Despre existenţa unei biserici în Şasa se aminteşte, pentru prima dată, în anul 1666, în însemnările de pe marginea unui Tetraevangheliar, dăruit bisericii din Şasa, de către ofiţerul Ştefan Dragoş din Topliţa.

În anul 1840, în Şasa s-a construit o nouă biserică de lemn.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.