Modul inedit în care un preot dintr-un sătuc din Sălaj a organizat slujba de Anul Nou

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Comunitatea din satul Călacea, comun Gârbou, numără puțin peste 200 de suflete. În localitate se află Biserica Ortodoxă ce poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Comunitatea este păstorită de preotul Mihai Cherecheș.

Salajul liber Pub

Tânărul preot, în vârstă de 30 de ani are gradul de definitivat în Episcopia Sălajului, data hirotoniei sale fiind 19 mai 2019. De anul nou, tânărul preot a dorit să le ofere credincioșilor un alt mod de a petrece noaptea dintre ani. Astfel, înainte de intrarea în noul an, acesta a săvârșit slujba religioasă la biserica din sat.

Imediat după ce a terminat slujba în Sfânta Biserică, tânărul preot, alături de cei câțiva credincioși care au fost prezenți la biserică au ieșit în curtea lăcașului de cult. La ora 00.00, atunci când treceam în noul an, 2023, tânărul preot a organizat un spectaculos foc de artificii pentru toți cei care au decis să sărbătorească intrarea în noul an la biserică.

Astfel, imediat după terminarea slujbei religioase, toți enoriașii prezenți la slujbă, și nu numai, s-au bucurat de un foc de artificii la fel ca în comunitățile mari din județ. Pe lângă acest eveniment, preotul din Călacea, cu sprijinul enoriașilor, s-a ocupat tot timpul de bunul mers al bisericii din sat, reușind să realizeze obiective importante pentru comunitate.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.