Primarii din Cizer, Valcău de Jos și Horoatu Crasnei au participat la București, la o conferință pentru combaterea sărăciei

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Primarii liberali din comunele Cizer – Nicolae Pavel, Valcău de Jos – Ioan Roșan și Horoatu Crasnei – Mirișan Marian, particip la București la o Conferință de promovare a proiectului „Dezvoltare Sistemului de Asistență Socială pentru Combaterea Sărăciei și a Excluziuni Sociale” organizat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în parteneriat cu Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială, finanțat din Fonduri Europene prin Programul Operațional Capital Uman.

Salajul liber Pub

Obiectivul conferinței îl reprezinta consolidarea capacității serviciilor publice de asistență socială, de a iniția, coordona și implementa măsuri de prevenire și combatere a situațiilor de vulnerabilitate prin furnizarea de resurse umane adecvate și formarea acestora. Programul vizează dezvoltarea și completarea competențelor profesionale a personalului cu atribuții în domeniul asistenței sociale.

La acest eveniment au participat: Cristian Mădălin Vasilcoiu Secretar de Stat, Elena Dobre Director Direcția Politici Servicii Sociale, din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Diana Alina Cristea Președinte Colegiului Național al Asistenților Sociali, Cristina Elena Anton, director ANPIS.

Ioan Roșan, primarul de la Valcău de Jos a luat cuvântul în cadrul întâlnirii și a apreciat ca fiind foarte utilă implementarea acestui proiect prin faptul că, asistenții sociali debutanți au nevoie să fie instruți de către personal calificat și sunt renumerați din bugetul proiectului pe, perioada de implementare. De asemenea am făcut următoarele propuneri, celor din ministerul de resort:

– modificarea Legii 416 din 2001, prin limitarea perioadei prin care se acorda ajutor social;
– activarea articolului din Legea 76 din 2002, prin care permite primăriilor angajare de persoane un căutarea unui loc de munca subvenționat de Stat;
– preluarea de către Stat a plăților asistenților personali în proporție de 100%;
– aplicarea Legii 153 din 2017, privind salarizarea personalului din fonduri publice prin renunțarea la plafonarea salariilor personalului din aparatul de specialitate a primarului și actualizarea salariului nimim brut, pentru ca în multe cazuri din administrațiile publice locale pleacă angajații calificați spre alte domenii mai bine plătite;
– diseminarea informațiilor de la nivel de minister spre primarii prin instituțiile județene din subordinea MMSS și prin structurile ACoR.

„Am semnalat faptul că, în cadrul Ministerului Muncii și Solidarități Sociale, sunt lansate mai multe sesiuni de finanțare in domeniul asistenței sociale pe care primarii nu le cunosc”, transmite Ioan Roșan, primarul de la Valcău de Jos.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.