Managerul SCM Zalău încasează lunar o indemnizație de 1.000 de euro. Ce angajări neștiute, pe criterii de prietenie, s-au mai realizat la echipă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

SCM Zalău, echipa finanțată consistent de Primăria Zalău a pierdut astăzi, 17 septembrie, rușinos meciul din etapa a patra a Ligii a III-a, chiar dacă echipa își dorește să promoveze în liga secundă. SCM Zalău înregistrează în acest nou sezon două victorii și trei înfrângeri, două în campionat și una în Cupa României, competiție care a reprezentat primul obiectiv ratat al formației condusă de directorul executiv Claudiu Bujor, fost angajat la Ambulanța Sălaj și secretar al PSD Zalău.

Salajul liber Pub

Înainte de partida din etapa trecută, managerul Marius Pașca a vorbit despre sancțiuni financiare pentru jucători, dacă mai realizează un pas greșit în următoarele etape. Acest pas greșit s-a întâmplat astăzi. Este interesant însă că nimeni nu vorbește de fondul de salarii al celor din conducerea clubului, cei care de altfel, sunt direct responsabili de rezultate, asta deoarece aceștia realizează numirea antrenorului sau demiterea acestuia, respectiv transferurile.

Marius Pașca de exemplu și-a făcut public, în declarația de avere aferentă anului 2021, completată pe 14 iunie anul acesta, venitul primit de la SCM Zalău. Managerul echipei de fotbal susține că în cele 6 luni de activitate la SCM Zalău din anul precedent (iulie – decembrie), a încasat suma de 29.551 de lei, ceea ce înseamnă o indemnizație de 4.925,16 lei lunar. Mai mult cu câțiva euro peste mie.

Marius Pașca nu este însă singurul care surprinde prin venitul sau prin angajarea la clubul sportiv. La începutul acestui sezon competițional, în echipa SCM Zalău a fost cooptat și un magazioner. Acesta nu are însă această funcție, ci este cel care realizează fotografii la meciurile echipei de fotbal, chiar dacă SCM Zalău are angajat și un cameraman. Persoana angajată pe postul de magazioner al SCM Zalău este Ovidiu Negrean, așa cum ne informează SCM Zalău chiar pe pagina oficială de Facebook. Tânărul proaspăt angajat la SCM Zalău se află într-o strânsă relație de prietenie cu Alexandru Pura, directorul Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Zalău, un apropiat al primarului PSD Ionel Ciunt, și unul dintre oamenii din spatele SCM Zalău.

De remarcat că persoana angajată pe postul de cameraman încasează lunar 1.000 de lei. Suficient cât să se certe în privat cu fanii, și aceia puțini, ai formației de fotbal de pe pagina oficială a clubului. Interesant este și faptul că acest cameraman plătit cu 1.000 de lei din bugetul echipei de fotbal, nu își îndeplinește în totalitate nici atribuțiile pentru care este remunerat, drept dovadă stau cele câteva zile distanță de la anunțul privind publicarea unui meci de fotbal disputat .La fel ca și colegii săi responsabili de activitatea publică a echipei de fotbal, care câteva ore după înfrângerea de astăzi nu au reușit să anunțe oficial scorul înregistrat la partidă.

Pe lista de conducere a SCM Zalău se regăsește și Alin Pop, fiul fostului senator PSD, Gheorghe Pop, actualmente consilierul primarului Ciunt pe probleme economice, dar și Alin Demle, secretarul PSD Sălaj, cel care la fiecare meci de fotbal se remarcă prin urletele din înaltul tribunei oficiale spre suprafața de joc.

O altă angajare, care însă nu are legătură cu echipa de fotbal, ci cu cea de volei, este legată de o persoană din cadrul echipei, care atunci când a fost angrenat la club susținea că face totul ca voluntariat, fără bani, ca ulterior să aflăm remunerația acestuia de aproximativ 3.000 de lei lunar, pe lângă pensie.

Totuși, chiar dacă echipa de fotbal nu înregistrează rezultatele dorite de conducere și de spectatori, cei de la SCM Zalău au cu totul alte preocupări, legate de fală și mândrie, nicidecum de activitatea sportivă.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.