Doi adolescenți de 17 ani din Șimleu Silvaniei, prinși cu droguri prin Zalău

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Joi seara, 11 august, polițiștii Biroului Ordine Publică Zalău au depistat, pe Bulevadrul Mihai Viteazu, un tânăr care avea asupra sa substanțe vegetale susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Salajul liber Pub

Astfel, polițiștii, aflați în activitatea de patrulare, au observat, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, pe trotuar, doi tineri având un comportament suspect.

În urma legitimării, polițiștii au stabili că, tinerii au 17 ani și locuiesc în Șimleu Silvaniei, iar în urma controlului corporal, asupra unuia dintre ei a fost descoperită o folie din nylon ce conținea substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, cu miros înțepător, susceptibilă de a avea efecte psihoactive și de a fi interzisă la deținere.

De asemenea, asupra acelui tânăr a mai fost descoperită o țigaretă, parțial consumată, cu privire la al cărei conținut exista suspiciunea că ar proveni dintr-o substanță interzisă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

Bunurile și substanțele descoperite au fost ridicate și înaintate Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu specialiștii Centrului Antidrog Sălaj desfășoară o campanie intensă de prevenire și combatere a consumului de droguri.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.