Cum arată o lucrare de peste 2 milioane de euro din Zalău, după 6 luni de la finalizare

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Lucrările pe strada Gheorghe Doja din Zalău s-au finalizat anul trecut, în luna decembrie. Lucrările au fost finanțate cu fonduri europene în valoare de 11 milioane de lei și realizate de asocierea Avril și Delcar.

Salajul liber Pub

Lucrările au însumat așadar peste 2,2 milioane de euro și au constat în modernizarea părții carosabile, a modernizării iluminatului public, a trotuarelor, cât și realizarea de piste pentru biciclete.

Prima mare problemă pe strada Ghoerghe Doja, pe care constructorul a încercat să o remedieze, a constat în aducerea capacelor de canal la nivel cu partea carosabilă. Lucrările au fost subcontractate de Avril și Delcar către cei de la Citadin. Aceștia ne-au explicat însă faptul că au primit materiale ieftine și de proastă calitate de la Avril, din acest motiv există probleme cu canalul pe stradă. Problema a fost remediată în primăvară, când Citadin a intervenit din nou pentru aducerea la nivel a capacelor de canal, dar a reapărut de curând.

O altă problemă vizează vegetația care a început să crească printre dalele montate pe trotuar, dar și gropile care au apărut în pista de biciclete. Vegetația din spațiul verde este și ea neîntreținută, în timp ce capacele pe canalele de pe trotuare sunt puse doar să fie.

Primăria Zalău ne-a informat că a adus la cunosținta constructorului problemele de pe strada Gheorghe Doja și urmează să fie remediate.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.