În Cizer, ca în Vestul Sălbatic – polițiștii au folosit armele din dotare pentru a opri un șofer care a fugit prin pădure

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au executat trei focuri de avertizare, în plan vertical, pentru prinderea unui șofer care a refuzat să oprească la semnalul acestora.

Salajul liber Pub

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 16:10 când polițiștii rutieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Județean 108N, între localitățile Mesteacănu și Vânători, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, înmatriculat în județul Satu Mare.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, care a virat pe o stradă lăturalnică, iar după aproximativ 50 de metri a abandonat autoturismul și a luat-o la fugă prin pădure.

Polițiștii au oprit și ei autospeciala și au alergat după șoferul fugar, iar pentru a-l determina să se oprească, au executat 3 focuri de armă în plan vertical. Bărbatul nu s-a oprit și a reușit să se ascundă în vegetație.

Polițiștii au continuat investigațiile și au identificat conducătorul auto. Este vorba de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Cizer, care nu posedă permis de conducere. Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar  penal pentru conducere fără permis, faptă prevăzută de art.335 alin.2 din Codul penal

fotografie cu caracter informativ!

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.