Accident cu 4 mașini, provocat de un tânăr de 20 de ani, pe drumul dintre Nușfalău și Șimleu

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Astăzi, 3 aprilie, în jurul orei 16:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1H, între localitățile Nușfalău și Șimleu Silvaniei, s-a produs un eveniment rutier, în care au fost implicate 4 autoturisme.

Salajul liber Pub

Din verificări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe direcția Nușfalău – Șimleu Silvaniei, un barbat de 20 de ani, din municipiul Zalău, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 60 de ani, din Șimleu Silvaniei. Cel din urmă a intrat in coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Nușfalău, care efectua viraj la stânga, spre localitatea Bilghez, Drumul Comunal 97.

Cel de-al patrulea autoturism, care circula pe aceeași direcție, pentru a evita coliziunea cu cele trei autoturisme, a intrat într-un capăt de pod, aflat pe sensul opus de mers.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au aplicat măsurile legale în cauză și au eliberat autorizații de reparație.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.