Șoferii din Ucraina care au tranzitat astăzi Zalăul au primit băuturi calde gratuite de la Crucea Roșie Sălaj și Poliția Rutieră

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Astăzi, 4 martie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Activitatea a vizat, în special, oboseala la volan, cunoscut fiind faptul că aceasta reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Salajul liber Pub

Având în vedere faptul că județul nostru este tranzitat și de vehicule ale cetățenilor ucrainieni, polițiștii împreună cu reprezentanții Crucii Roșii Sălaj, le-au oferit acestora băuturi calde, astfel i-au „obligat” să facă o pauză.

Astfel, polițiștii rutieri le-au recomandat conducătorilor auto să ia pauze atunci când se simt obosiți sau devin agitați la volan, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța regulamentară între vehicule, să respecte regimul legal de viteză și regulile de circulație.

Polițiștii rutieri se vor afla la datorie și zilele următoare pentru un trafic rutier în siguranță.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.