În Jibou se construiește a doua șosea de centură

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Primăria Orașului Jibou are planuri mari pentru dezvoltarea urbei de pe Someș. Dacă la ora actuală orașul are deja o șosea de centură finalizată, primarul Dan Ghiurco vrea să treacă la etapa următoare, iar anul acesta să dea start lucrărilor la cea de-a doua șosea ocolitoare a localității.

Salajul liber Pub

Astfel, pe lista de investiții aprobată de Consiliul Local Jibou în cadrul proiectului de buget pentru anul 2022 este prevăzută și construirea unei noi șosele de centură. Cea de-a doua șosea ocolitoare va începe din zona Lukoil, unde se termină actuala șosea, și va ocoli orașul prin zona Parcului Industrial.

Noua șosea de centură se va conecta apoi cu Drumul Național 1H la ieșirea din Jibou spre Cuceu. Pentru acest obiectiv de investiții, procedura a fost deja demarată, iar anul acesta este posibil chiar să înceapă lucrările fizice pe șantier.

Orașul Jibou are o șosea de centură inaugurată în anul 2016 care ocolește orașul. Aceasta pornește din zona Lukoil și iese în drumul județean spre Someș-Odorhei. Investiția a fost în sumă totală de 25 de milioane de lei – 5 milioane de euro.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.