Tentativă de omor în comuna Sâg – un bărbat și-a înjunghiat iubita

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

La data de 12 februarie polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat de 49 de ani, din județul Bihor, în timp ce se afla la domiciliul concubinei sale, din comuna Sâg, a înțepat-o pe aceasta cu un cuțit în zona abdomenului.

Salajul liber Pub

Femeia de 51 de ani a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, iar din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi înțepat-o pe concubina sa cu un cuțit în abdomen, provocându-i o plagă deschisă.

Polițiștii au emis ordin de protecție împotriva bărbatului. Cercetările și investigațiile au continuat în cadrul unui dosar penal pentru tentativă de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art.32 raportat la art.188 și art.199 alin.1, totul din Codul penal.

Dosarul este de competența procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au desfășurat activități în baza delegării procurorului de caz.

Ulterior, procurorul a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.