EXCLUSIV! Cum a murit Nicoleta, femeia dispărută din Zalău și ce au descoperit anchetatorii lângă cadavru

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Nicoleta Crișan (47 ani) a fost dată dispărută și în urmărire națională pe 24 Ianuarie, atunci când a fugit din Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde a fost internată, după ce a fost transportată de la domiciliu cu o ambulanță. Nicoleta Crișan a fost însoțită până la Unitatea de Primiri Urgențe de un echipaj mixt format de un polițist și un jandarm, care au predat pacientul cadrelor medicale, așa cum prevede legea, conform comandatului Poliției Sălaj, Marius Stuparu.

Salajul liber Pub

Nicoleta Crișan a reușit însă să fugă din unitatea spitalicească după câteva ore. Pentru că a muncit în domeniu și cunoștea destul de bine Spitalul Județean, aceasta a fugit prin spațiul destinat personalului. După ce a fugit din Spital, Nicoleta a intrat la un magazin de haine din zona Scala, imagini cu aceasta la cumpărături fiind făcute publice a doua zi, pe 25 ianuarie.

Tot pe 25 ianuarie, cât și pe 26 ianuarie, Nicoleta a fost văzută în zona centrală a orașului, însă nimeni nu a anunțat autoritățile, doar familia acesteia. Ulterior, Nicoleta nu a mai fost văzută până pe 1 februarie după-masa, în jurul orei 15.30, atunci când un muncitor în construcții a găsit trupul neînsuflețit în Valea Zalăului, între strada Merilor și strada 22 Decembrie 1989.

Anchetatorii au ridicat cadavrul și l-au transportat la Medicina Legală pentru autopsie. S-a constatat în cele din urmă că Nicoleta a murit de hipotermie, dar s-a și înecat!

Astfel, în ultimele clipe din viață, Nicoleta a trăit diferite stări. La început i-a fost frig, apoi boala avansează, iar victimei începe să-i fie foarte cald, motiv pentru care Nicoleta s-a și dezbrăcat complet, hainele acesteia fiind descoperite de anchetatori lângă cadavru. În cele din urmă, trupul a intrat într-o stare de inconstiență și a căzut în vale, unde, în cele din urmă a și trecut la cele veșnice.

Lângă trupul neînsuflețit, alături de haine, anchetatorii au descoperit și actele femeii, dar și o sumă foarte mare de bani.

„Am exclus ipoteza că ar fi fost victima unei infracțiuni datorită faptului că lângă cadavru am descoperit această sumă mare de bani”, ne spune prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta.

Nicoleta va fi înmormântată mâine în satul său natal, Stârciu.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

  1. Cata ignoranta si lipsa de empatie….unde este educatia civica..a disparut in.oameni simtul raspunderii,bunatatea, empatia,indiferent ca e.om al strazii ,s au farmacista
    ,Acolo in apropiere se vad case,in atatea zile si de o cauta un singur om ,tot o gaseau…..Dumnezeu sa o odihneasca in pace,condoleante familiei!